A fost găsită fetița de 7 ani, care plecase de acasă CU UN OM AL STRĂZII, pentru a primi pomană

2004
A fost găsită fetița de 7 ani, care plecase de acasă CU UN OM AL STRĂZII, pentru a primi pomană - fetitadisparuta6142600029900000-1541662564.jpg

Articole recomandate

Polițiștii au reușit să găsească fetița de 7 ani care plecase de acasă cu un bărbat, pentru a primi pomană de Ziua Morților. Aceasta este teafără și nu ar fi fost abuzată în vreun fel, însă a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării de sănătate, potrivit news.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Hunedoara, în cursul nopții de miercuri spre joi, polițiștii au găsit, în municipiul Vulcan, fetița care dispăruse din Petroșani, după ce plecase împreună cu un bărbat după pomană de Ziua Morților.

"În cursul nopții, în urma activităților investigative si de căutare, polițiștii au găsit fetița de de 7 ani, dispărută în data de 1 noiembrie a.c., din Petroșani. Aceasta a se afla în incinta unui cămin dezafectat din municipiul Vulcan, împreună cu bărbatul cu care a plecat din fața blocului", au transmis polițiștii, precizând că din primele verificări se pare că fetița nu a fost agresată în vreun fel. Aceasta a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării de sănătate.

Potrivit sursei citate, în acest caz a fost sesizată Protecția Copilului, iar polițiștii fac în continuare cercetări.

Potrivit Poliției Române, duminică seara, în jurul orei 19.30, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Petroșani, despre faptul că fiica sa în vârstă de 7 ani ar fi plecat din fața blocului în care locuiește, în 1 noiembrie, împreună cu un bărbat de 44 de ani.

Copila și bărbatul s-ar fi îndreptat spre Cimitirul Central din municipiul Petroșani, pentru a primi alimente de pomană, de Ziua Morților.

Polițiștii din județul Hunedoara au întocmit inițial un dosar penal in rem pentru lipire de libertate în mod ilegal, în acest caz. Anchetatorii spun că, în trecut, cei doi ar mai fi fost la cerșit.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2568 secunde