A fost desfiinţată Galeria de Artă „Virgil Coman”! „Oamenii străzii au pus stăpânire pe pasaj!”

2915
1

Articole de la același autor

Galeria de artă amenajată într-un spațiu neconvențional, mai precis în pasajul pietonal de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, în memoria lui Virgil Coman, a fost desființată. În spațiul rămas gol și sinistru au început deja să-și facă culcuș oamenii străzii, iar trecătorii constată cu tristețe că nimeni nu se preocupă să dea măcar cu mătura.

Patru ani. Atât a rezistat Galeria de Artă „Virgil Coman”, amenajată în pasajul pietonal de pe strada pietonală Ștefan cel Mare. Semnalam în urmă cu puțin timp, în paginile cotidianului „Cuget Liber” faptul că galeria intrase într-un con de umbră. Dacă la începuturile ei, tinerii de la Asociația Wild Art au reușit ceea ce și-au propus și anume au realizat din acest colțișor dedicat artei o pată vie, plină de culoare, pe obrazul unui oraș trist și întunecat, odată cu trecerea timpului, degradarea și-a spus și aici cuvântul. Pereții pasajului nu au mai fost curățați de păianjeni sau văruiți, vopselurile de pe scări și elementele urbane s-au estompat, iar lucrările de artă realizate de micuții artiști nu au mai fost înlocuite de mai bine de un an, mai precis din primăvara lui 2020, căci expozițiile au fost mutate în online. Pandemia de coronavirus și lipsa fondurilor necesare „reîmprospătării” pasajului au fost motivele care au contribuit decisiv la degradarea lentă a colțișorului de artă.



La începutul lunii octombrie, Asociația „Wild Art” Constanța a strâns spațiile de expoziție, iar după câteva zile a fost desființat și postul agentului de pază care supraveghea zona, pentru ca galeria să nu fie distrusă de răuvoitori. În urmă a rămas, ca o amintire tristă, doar chipul lui Virgil Coman pictat pe unul dintre pereții laterali, care privește parcă mâhnit spre spațiul înfrigurat, care răsună a singurătate. „Abia au trecut câteva zile de când a fost desființată galeria și a dispărut agentul de pază, că oamenii străzii și-au făcut deja apariția. Seară de seară, se aciuează în pasaj, așa cum se întâmpla și pe vremuri. Răsună pasajul a muzică, căci au un aparat radio pe care îl bagă într-o priză funcțională, aflată în colțul unde era ghereta agentului de pază. Ne este teamă, bineînțeles! Nu va trece mult și vor începe iar să-și facă nevoile fiziologice prin toate ungherele. Oricum, pe aici nu trece nimeni să dea cu o mătură măcar”, ne-a semnalat Georgiana V., o constănțeancă din zonă.



Referitor la motivul desființării galeriei, reprezentanții Primăriei Constanța ne-au precizat: „Spațiul a fost eliberat în contextul în care pasajul pietonal este cuprins în proiectul de reabilitare al străzii Ștefan cel Mare. Proiectul va demara de îndată ce vor fi încheiate lucrările RAJA desfășurate în zonă”. De altfel, din același motiv sunt îndepărtate și alte elemente urbane, începând cu un spațiu comercial provizoriu, amplasat în imediata vecinătate a pasajului.

Pe de altă parte, rămâne de văzut dacă după reabilitarea străzii va mai fi redeschisă galeria de artă în pasaj, acest aspect nefiind încă decis la nivelul autorităților locale.



XXX

Contractul de execuție a lucrărilor aferente proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” a fost semnat de Primăria Constanța la începutul lunii iunie. Proiectul prevede reabilitarea tramei stradale, extinderea zonei pietonale, crearea de zone cu spațiu verde, amplasarea de fântâni arteziene și amenajarea de mobilier urban inteligent, prevăzut cu bănci, rasteluri de biciclete și cișmele, sistem de supraveghere video. 



Comentează știrea

constantean
8 octombrie 2021
primar si gasca

felcitari chitac si echipa care nu a facut nimic pentur oras

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6402 secunde