A dispărut trupul neînsuflețit al doctoriței Loredana Chircu. Soțul, audiat de polițiști

2860

Articole de la același autor

Scandalul iscat după moartea doctoriței Loredana Chircu este departe de a se fi încheiat. O nouă situație neclară, care ridică alte semne de întrebare, a ajuns în atenția anchetatorilor: unde se află trupul neînsuflețit al doctoriței?

Sfârșitul neașteptat al dr. Loredana Chircu, medic specialist de medicină internă, în camera de gardă a Spitalului Heka din municipiul Constanța, a fost urmat de o dispută în sânul familiei. În vreme ce soțul cadrului medical a făcut formalitățile pentru incinerare, mama doctoriței, Mărioara Paizan, s-a pregătit pentru a o înhuma creștinește. Cu câteva zile înainte de Paște, chestiunea a ajuns pe rolul Judecătoriei Constanța, care a admis solicitarea mamei medicului și a avocatei acesteia, Georgeta Ibraimof, de suspendare a procedurii de incinerare, până la soluționarea pe fond a cererii de înhumare.

Dar a apărut o nouă situație, reclamată de mama medicului: nu mai este de găsit trupul neînsuflețit al dr. Loredana Chircu. Cel puțin acestea sunt acuzațiile aduse de femeie, care a constatat că trupul neînsuflețit al fiicei sale nu se află la crematoriul din București unde ar fi urmat să fie incinerată și nici la alte case mortuare, pe unde a sunat. Femeia îndurerată mărturisește că ultima dată când a văzut trupul neînsuflețit a fost marți, 27 aprilie, înainte să fie luat din casa mortuară din Constanța, la indicațiile ginerelui ei. „Vineri, 30 aprilie, am aflat că nici nu ajunsese la crematoriul din București unde ar fi urmat să aibă loc incinerarea”, a precizat avocatul Georgeta Ibraimof.

A urmat o căutare pe la crematoriile din țară și pe la casele mortuare din București. Potrivit avocatului, au fost trimise adrese cu dispoziția instanței de judecată de sistare a incinerării, în încercarea de a opri orice tentativă de incinerare înainte ca instanța să se pronunțe pe fond. „Dar nu o putem căuta pe la toate casele mortuare, numai în București sunt 300. Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța cu privire la dispariția trupului neînsuflețit, urmează să fie realizată o anchetă. Deocamdată, acțiunea pe fond nu poate înainta neavând trupul neînsuflețit”, a precizat avocatul Georgeta Ibraimof.

În urma sesizării procurorilor, cazul a ajuns și în atenția polițiștilor de la Investigații Criminale. În cursul zilei de miercuri, 5 mai, soțul doctoriței, Alexandru Chircu, a fost chemat la audieri.

Reamintim că în atenția oamenilor legii se află și o anchetă privind circumstanțele care au dus la moartea femeii. Din primele informații, decesul ar fi survenit în urma ingerării unor analgezice, fiind suspectată o sinucidere. Apropiații resping însă vehement această variantă. Elucidarea morții va fi lămurită abia în momentul în care vor fi finalizate investigațiile toxicologice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5353 secunde