A DECEDAT al doilea miner de la mina Lupeni

131
A DECEDAT al doilea miner de la mina Lupeni - miner-1507359651.jpg

Articole recomandate

Minerul de 24 de ani, adus în stare gravă la spitalul Floreasca, din Capitală, după ce o galerie din Mina Lupeni s-a prăbușit, a murit vineri seară. Tânărul suferise răni extrem de grave, potrivit realitatea.net.


Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc joi după-amiaza, în jurul orei 14:00. Opt mineri au reușit să se salveze, însă trei au fost surprinși de malul de pământ și au rămas blocați în subteran timp de 11 ore.

Ministrul Energiei a trimis presei un mesaj: "Am primit cu profundă tristețe vestea că am mai pierdut încă unul dintre minerii implicați în accidentul de la mina Lupeni. Indurerarea este cu atât mai mare cu cât azi-noapte când S. I. F. a fost adus la suprafața era conștient și cooperant - și asta ne-a făcut sa fim optimisti asupra evoluției stării lui de sănătate.

Din păcate, orele petrecute sub darâmãturi și-au spus cuvântul. Toți cei împlicați în operațiunea de salvare au făcut eforturi supraomenești și au reușit să-i scoată din mină într-un timp mult mai scurt decât estimau inițial specialiștii. Deși aceștia vorbeau de un timp de intervenție de 30 de ore, salvatorii au reusit să reducă la mai puțin de jumătate acest interval, făcând tot ceea ce a fost omenește posibil pentru salvarea colegilor lor.

Vreau să transmit familiilor îndoliate condoleanțe și putere de la Dumnezeu să treacă peste această încercare. Suntem alături de familiile minerilor pe care i-am pierdut, familia lui C. I. L. și a lui S. I. F. Ministerul Energiei va elabora o hotărâre de guvern prin care va acorda sprijin financiar familiilor îndoliate dar și salvatorilor, cei care au făcut tot ce a fost posibil pentru ca viețile colegilor sa fie protejate".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6606 secunde