20 de state din Europa interzic accesul românilor sau le impun restricții la intrarea pe teritoriile lor

Luni, 13 Iulie 2020
355
Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor, din cauza înrăutățirii situației infectărilor cu coronavirus în România. Sunt 20 de state care au introdus restricții, iar 14 dintre acestea sunt țări membre ale Uniunii Europene. 


Cele 20 state din Europa care interzic accesul românilor sau impun restricții la intrarea pe teritoriul lor sunt Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Malta, Muntenegru, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia și Ungaria.


Cel mai recent exemplu, Ungaria a adăugat România pe lista galbenă. Astfel, la intrarea în statul vecin, românii vor fi supuși examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul. Și în situația în care nu prezintă simptome, românii vor fi obligați să intre în izolare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile. Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.


Toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în acest stat doar dacă prezintă un certificat medical, în limba engleză sau germană, de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 4 zile. În absența acestui certificat, cetățenii români vor trebui să intre în autoizolare timp de 14 zile. Măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.


Teoretic, românii care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic. Turiștii pot fi testați aleatoriu la granițe. Din 15 iulie, autoritățile elene vor condiționa intrarea în baza unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 3 zile, plus formularul electronic.


În Cipru, cetățenii români pot intra doar dacă prezintă un certificat medical de test negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore.


Cetățenii români care intră în Estonia sunt obligați la măsura autoizolării timp de 14 zile.


Cetățenii români care sosesc în Letonia trebuie să intre în izolare sau carantină timp de 14 zile.


Lituania a decis să-și închidă granițele pentru români. Accesul rezidenților din România în statul baltic va fi interzis din 13 iulie.


Finlanda a interzis complet accesul pe teritoriul lor cetățenilor români, cu excepția celor care au permis de rezidență, sunt angajați în baza unui contract de muncă, vizitează o rudă de gradul I sau studiază la o instituție de învățământ de acolo. Este permis tranzitul către alte destinații din afara Finlandei.


Malta a interzis complet accesul pe teritoriul său cetățenilor români.


Danemarca permite intrarea pe teritoriul său românilor cu condiția ca aceștia să dovedească faptul că au o rezervare de cel puțin 6 nopți la o unitate de cazare, care să conțină toate numele celor care au rezervat și perioada rezervată.


Toate persoanele care ajung în Irlanda din România trebuie să intre în izolare sau carantină timp de 14 zile.


Cetățenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm auto-izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.


Cetățenii români care sosesc în Slovacia trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular pentru COVID-19, după a 5-a zi. Dacă testul este negativ, își pot continua sejurul. Cetățenii români pot tranzita teritoriul Republicii Slovace, cu condiția ca deplasarea să aibă loc fără oprire, în decurs de maxim 8 ore de la intrarea pe teritoriul acesteia.


Românilor care ajung în Slovenia li se aplică măsura izolării la adresa declarată timp de 14 zile. Tranzitul cetățenilor români spre țara de rezidență nu este restricționat, cu condiția părăsirii teritoriului sloven în cel mult 12 ore.


Pentru a afla informații despre posibilitatea de a călători în spațiul european, poate fi consultat site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici pot fi găsite informații despre situația dintr-o posibilă destinație, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.


Pagina a fost generata in 0.4639 secunde