160 de ani de la înființarea primului Regiment de geniu din Armata României

683
160 de ani de la înființarea primului Regiment de geniu din Armata României - armatageniu-1559245461.jpg

Articole de la același autor

Ziua armei Geniu a fost sărbătorită, anul acesta, de militari ai Forțelor Terestre în cadrul unei ceremonii militare și religioase organizată, ieri dimineață, la Monumentul Eroilor Armei Geniu din București. 


La 31 mai 2019, se împlinesc 160 de ani de la înființarea Corpului de geniu și a primului Regiment de geniu din Armata României. 
De la înființare și până în prezent, istoria armei s-a confundat cu istoria armatei române, geniștii contribuind semnificativ la efortul militar al țării în toate momentele importante ale istoriei militare ale poporului român. 
Creată pentru a răspunde atât nevoilor militare, cât și unor nevoi economice și sociale, arma Geniu și-a împlinit destinul prin importante jertfe de sânge pe câmpurile de luptă ale războaielor ce au marcat istoria secolului trecut. 
De asemenea, și-a dovedit vocația constructivă și umanitară în perioadele de pace prin participarea la pregătirea teritoriului național pentru apărare, la reconstrucția țării după războaie, la construirea unor obiective sociale și economice sau intervenind în sprijinul populației afectate de diferite dezastre sau calamități naturale. 


XXX 
Alba Iulia, 24 mai. În Piața Cetății, a avut loc ceremonia militară dedicată plecării detașamentului Batalionului 136 Geniu "Apulum", format din 29 de militari și 9 mijloace tehnice, la exercițiul multinațional "Capable Logistian 2019", ce se va desfășura în Poligonul de antrenament Drawsko Pomorskie, din Polonia. 


Geniștii vor reprezenta Statul Major al Forțelor Terestre prin Structura Multinațională de Integrare Logistică cu Sprijin de Geniu (IEL MILU), informează căpitan Iulian Gorun, Forțele Terestre Române.  


Această structură, înființată în anul 2007, este formată în baza unui memorandum de înțelegere între patru state, Bulgaria, Croația, Georgia și România, în calitate de națiune lider. Trebuie menționat faptul că militarii din Batalionului 136 Geniu au participat și la precedentele exerciții de acest tip organizate în Slovacia, anul 2013, și Ungaria, anul 2015. 
În cele trei săptămâni ale exercițiului, detașamentul va asigura sprijinul de geniu al structurilor luptătoare din cadrul Diviziei 12 Mecanizată poloneză (aproximativ 2.000 militari și 555 mijloace și instalații tehnice militare), dar și al subunităților de sprijin logistic. 


Sprijinul de geniu planificat se va concretiza în construcția și repararea unui drum militar, realizarea unor rampe de acces la cursul de apă, operațiuni de îmbarcare-debarcare, construcție de platforme și alte lucrări de construcție pe orizontală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3004 secunde