Zeci de case și terenuri din Constanța, chilipiruri pe taraba băncilor

920
Zeci de case și terenuri din Constanța, chilipiruri pe taraba băncilor - casadevanzare-1307971554.jpg

Articole de la același autor

Ultimii doi ani au fost extrem de grei, mai ales pentru constănțenii pe care criza i-a prins cu rate mari la bănci. Mulți s-au trezit cu salariile mult diminuate, sau chiar au rămas fără locul de muncă, așa că nici nu este de mirare că numărul celor care au ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita creditele a explodat. Băncile nu ies însă pierdere. Una dintre modalitățile de a recupera banii, și care a câștigat teren în ultima perioadă, este executarea silită a bunurilor. Așa se face că, la această oră, sute de anunțuri de "vânzare" se găsesc pe site-urile băncilor, devenite peste noapte adevărate agenții imobiliare.

Zeci de astfel de anunțuri sunt și în / pentru județul Constanța. Terenuri intravilane, apartamente, case, vile, pensiuni sau spații comerciale și de birouri, cam acestea sunt ofertele pentru constănțenii dornici de investiții, la prețuri destul de accesibile, ar spune unii. În multe cazuri, prețul de pornire reprezintă doar 70% din cel la care imobilul a fost evaluat.

Băncile au pus ochii pe terenuri, case și vile

De exemplu, la capitolul chilipiruri se numără și un imobil, din municipiul Constanța, compus din teren de 324 mp și două construcții, o casă de locuit cu două camere și una P+1E+M, cu șase camere și dependințe, cu o suprafață construită desfășurată de 214 mp, pentru care prețul de plecare este de 651.658 lei.

Aceeași bancă a scos la vânzare și un mini-hotel cu 16 camere, din Eforie Nord, aproape de centrul orașului, cu o suprafață con-struită desfășurată de 576 mp, cu un preț începând cu 967.592 lei.

Iată și prețurile cerute de bănci, pentru apartamentele executate silit, totuși prețuri nu tocmai mici: de exemplu, un apartament cu două camere, construit în anul 1980, semide-comandat, cu suprafața utilă de 44 mp și balcon de 4,17 mp, dar fără îmbunătățiri, poate fi cumpărat și cu 38.000 euro. Un alt apartament, în apropierea gării, cu două camere, construit în 1989, dar în stare bună, decomandat, pornește de la 52.000 euro. Suprafața acestuia este de 57 mp.

Dacă însă preferați o vilă de vacanță, în zona Hanul Piraților, de exemplu, ar trebui să scoateți din buzunare 75.000 euro, pentru o proprietate si-tuată într-un ansamblu rezi-dențial de vile, pe partea spre mare, la circa 150 m de plajă. Aceasta este formată din teren intravilan - 151 mp, respectiv construcția - în regim de P+E+T, de 180 mp. Imobilul, construit în 2006, are la parter living, bucătărie, baie, terasă, la etaj două dormitoare cu două bai și balcon, iar la mansardă, terasă parțial acoperită.

De altfel, majoritatea "oferte-lor bune" din județul Constanța cu care se laudă băncile sunt case/vile și terenurile intravi-lane, cele mai multe în muni-cipiul Constanța, dar și în loca-lități ca Agigea, Palazu Mare, Negru Vodă, Năvodari, Hârșova sau Murfatlar. În ultima locali-tate enumerată, cu puțin peste 233.000 lei putem cumpăra un teren de 850 mp, cu o locuință cu cinci camere și dependințe, în suprafață de 115 mp și un atelier de tâmplărie în suprafață de 197 mp.

Lista executărilor silite este, oricum, destul de mare în cazul majorității băncilor, iar aceasta cu siguranță va crește din cauza restanțelor tot mai mari. Și Constanța se găsește, la această oră, printre județele cu cei mai mulți datornici, așa că este foarte probabil că în perioada imediat următoare numărul proprietăților executate silit să crească semnificativ și aici.

Procedura oricum nu este prea greoaie și durează, în medie, două - trei luni. Creditorul poate declanșa procedura de executare silită după ce clientul nu a plătit trei rate consecutive.

Pentru a preveni executarea silită, proprietarii trebuie să-și plătească datoriile restante într-un termen de 15 zile de la primirea notificării privind avizul de începere a procedurii, lucru care nu se întâmplă de cele mai multe ori, mai ales dacă vorbim de datorii mari.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Decembrie 2010
Stire din Social : Băncile își bat joc de constănțeni
Pagina a fost generata in 0.5154 secunde