Zapp reduce tarifele la roaming de la 1 septembrie

202
Operatorul de telefonie mobilă Zapp a anunțat că va reduce, de la 1 septembrie, tarifele pentru convorbirile în roaming în toate cele 26 de țări ale Uniunii Europene. Astfel, noile costuri vor fi de 0,32 de dolari pe minut în cazul unui apel primit și de 0,65 dolari pe minut în cazul unui apel efectuat.
"Cu toate că directiva UE legată de eurotarife nu se aplică și în cazul soluției de roaming oferită de Zapp care se bazează pe un sistem call back, în cazul nostru neexistând obligația de a reduce tarifele de roaming practicate, am luat decizia în mod voluntar de a micșora aceste tarife. Această mutare face și mai evident interesul nostru de a rămâne competitivi pe piață și de a prezenta clienților noștri cele mai mici tarife de roaming de pe piață, similare în zona UE cu tarifele practicate de alți operatori și cele mai mici tarife pentru toate celelalte zone, nelimitate fiind de o anumită rețea", a declarat Carmen Lazăr, directorul de Corporate Affairs al Zapp.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9183 secunde