Vreți să faceți afaceri în Bulgaria?

443
Vreți să faceți afaceri în Bulgaria? - e0f7f1a073e97a850a334b932695aff5.jpg
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Dobrich, implementează proiectul "Bu.Ro.Coop - Camerele de comerț bulgară și română pentru cooperare transfrontalieră". Acesta este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.
Proiectul se adresează mediului de afaceri din zona transfrontalieră Constanța - Dobrich și vizează înființarea a două centre de cooperare economică în oglindă, la Constanța și la Dobrich. Ele vor oferi servicii de internaționalizare inovative întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinzătorilor din cele două țări.
Proiectul include și alte activități de cooperare economică, precum: participarea în comun a companiilor românești și bulgărești la târguri și evenimente business-to-business în Dobrici, Sofia și Constanța; crearea unei asociații româno - bulgare pentru cooperarea în afaceri transfrontaliere; organizarea de cursuri profesionale pentru companiile interesate în activități transfrontaliere; acțiuni de promovare a proiectului și programului de finanțare.
Finanțarea proiectului, care se va finaliza in noiembrie 2011, este de peste 800.000 euro.
Primul eveniment de promovare are loc pe 19.11.2010, la Dobrich, la hotel "Bulgaria", etaj 1, Piața Svoboda nr. 8. Sunt așteptați peste 200 de participanți din România și Bulgaria. Agenda reuniunii include: prezentarea proiectului și activităților, a centrelor de cooperare economică, a serviciilor și instrumentelor la care vor avea acces beneficiarii români și bulgari, precum și o dezbatere privind nevoile firmelor care desfășoară activitate internațională, în ceea ce privește serviciile de sprijin.
Participarea este gratuită și se pot prezenta toate firmele interesate. CCINA pune la dispoziție un autocar, care va asigura transportul dus-întors, cu plecare la ora 8, de la sediul său, din b-dul. Al. Lăpușneanu nr. 185A.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7552 secunde