Vrei să aduci la sapă de lemn floarea birocrației române?

Ieri, de cum m-a zărit intrând pe ușa biroului său, nea Costică, directorul unei firme din Constanța, m-a luat din scurt:

- Ia ascultă coane, ce tot ne țineți lecții despre corectitudine și statul de drept, voi, ăștia din presă? Păi, noi, agenții economici, respectăm legea, ne plătim dările către stat, facem investiții, producție și export, aducem valută în țară, dăm de lucru poporului, trimitem angajații la perfecționare, ne respectăm contractele comerciale, avem grijă de mediu, iar pe deasupra sponsorizăm cultura, învățământul și sportul. Putem fi mai corecți de-atât?

Prins pe picior greșit, m-a pus naiba să-l contrez:

- Domnule, este corect s-o țineți tot într-o judecată cu statul, voi, privații?

Știam că firma lui irosise ani mulți în procesele cu diverse instituții și regii. Cele mai multe le câștigase și doar vreo două le-a pierdut. Eșecul în acele daravele, omul l-a pus pe seama statisticilor, care spun că justiția română greșește în procent de 30%.

La înțepătura mea a sărit ca ars:

- Ziaristule, tocmai faptul că ținem piept abuzurilor, în justiție, arată că suntem de partea statului de drept. Știi ce demonstrează procesele câștigate de noi? Că economia privată este aceea care cunoaște și respectă legea, nicidecum birocrații statului.

Am ricanat:

- Mă rog, dacă voi, privații, sunteți sfinți rezultă că funcționarii statului sunt draci.

Directorul a simțit că îl iau la vale, așa că m-a pus la punct:

- I-a spune-mi, de ce nu cereți statului, ca, atunci când pierde procesele, să-i tragă la răspundere administrativă, civilă și penală pe birocrații vinovați? Un eșec în justiție este dovada incompetenței, prostiei sau a abuzului unor funcționari și conducători. Ei trebuie să suporte cheltuielile de judecată și despăgubirile stabilite de instanță, din propriul buzunar, nu din impozitele și taxele strânse de la noi. Abia atunci când Curtea de Conturi îi va pune pe birocrați la plată, se vor rări abuzurile, iar statul român va fi, cu adevărat, de drept.

La așa vorbe, am exclamat revoltat:

- Bine, domnule! Dumneata vrei să aduci la sapă de lemn floarea birocrației române? Gândește-te, numai, la zecile de mii de procese pierdute de administrația centrală și locală, de regiile și companiile naționale. Cum poți cere să plătească funcționărimea și directorimea.

- Dar cine, ziaristule?

Față cu asemenea probă de reacțiune, mi-a venit pe limbă soluția salvatoare a conului Leonida, personajul lui I.L. Caragiale:

- Treaba statului, domnule, el ce grijă are?

Dialogul de mai sus mi-a reamintit o altă poveste. Compania „Oil Terminal“ a dus, vreme de un deceniu, un adevărat război în justiție cu fosta Direcție Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța. Povestea a început în 2003, când societățile „Rompetrol Rafinare“ și „Rafo“ au derulat prin intermediul terminalului petrolier din Constanța o cantitate de circa un milion tone de țiței. 

Biroul Vamal Constanța a considerat că societatea „Oil Terminal“, în calitate de depozitar și prestator de servicii, este vinovată că a eliberat țițeiul către proprietari, fără efectuarea plăților privind contravaloarea obligațiilor vamale și TVA aferent. De altfel, atât „Rompetrol Rafinare“ (în 2003), cât și „Rafo“ (în 2007) și-au achitat obligațiile către Vamă. 

În ciuda faptului că Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel Constanța au dat hotărâri care exonerau „Oil Terminal“ de orice vină și desființau constatările Vămii, Fiscul a mers mai departe, inițiind recursul în anulare. În cele din urmă, ANAF a pus capăt conflictului, recunoscându-și eroarea.

În acel război, „Oil Terminal“ a irosit peste 500.000 de euro cu cheltuielile de judecată și avocații. La rândul ei, ANAF a avut propriile cheltuieli, care nu au fost deloc mici. Problema este că pierderile nu au fost suportate de vinovați, de vameșii incompetenți care au întocmit procesele verbale de constatare, de șefii lor și juriștii care au dat avize și au întreținut acest scandal. Au fost suportate de compania „Oil Terminal“ și de contribuabili.

Dar ce să mai vorbim! În ultimii 20 de ani, statul român a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului numeroase bătălii, fiind condamnat să le achite celor pe care Justiția română i-a nedreptățit despăgubiri uriașe. Niciunul dintre judecătorii vinovați pentru hotărârile date în contradicție flagrantă cu legislația europeană nu a fost pus la plată. În schimb, au plătit contribuabilii români.