Vânzările de case cresc de două ori mai rapid decât cele de apartamente

Luni, 10 Mai 2021, 21:56
1356
Piața imobiliară s-a acomodat cu situația pandemică. După ce, în anul 2020, numărul imobilelor vândute la nivel național a fost cu 11,6% mai mare decât în 2019, în primul trimestru al anului 2021 au fost vândute 161.000 imobile, cu 21,05% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, arată site-ul de specialitate analize imobiliare.ro.

În cazul caselor, numărul vânzărilor a crescut cu 42,7%, până la un total de 40.043 unități locative. În comparație cu anul trecut, cererea de locuințe din primele șase mari orașe ale țării e mai mică, în medie, cu 4%. Cel mai mare declin al numărului de potențiali cumpărători a fost înregistrat în Constanța (-17%,), Cluj-Napoca (-17%,) și Iași (-17%,), acestea fiind urmate de Timișoara (-7%). Doar în București, cererea a fost cu 5% mai mare.

Interesul pentru achiziția de terenuri se menține ridicat. În județele Ilfov și Cluj, chiar s-a dublat în ultimul an, iar în București și Cluj-Napoca, interesul a crescut cu până la 30%.

O altă schimbare o reprezintă creșterea cu 12%, față de anul anterior, a cererii pentru închirierea de apartamente și case, aceasta depășind 42.000 de potențiali chiriași în primele șase mari orașe ale țării.

Prețurile și-au domolit creșterea

Ritmul de creștere a prețurilor pe piața imobiliară a scăzut la 3%, în primul trimestru al anului 2021, față de 3,5%, în 2020. Temperarea prețurilor s-a datorat reducerii cererii și creșterii, în același timp, a ofertei. Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii șase ani.

Dar dacă pe ansamblu creșterea a fost de 3%, prețul imobilelor vechi a scăzut cu 0,5%, în timp ce al imobilelor noi a crescut cu 6,8%.

Și ritmul de creștere al prețurilor efectiv plătite a fost mai lent. Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată că, în primul trimestru din 2021, prețurile tranzacționate au crescut cu doar 2,0% față de aceeași perioadă din 2020, în timp ce media europeană a fost de 5,7%.

Prețul mediu solicitat pentru închirierea apartamentelor a scăzut în primul trimestru față de anul anterior în cinci din cele șase centre regionale. Cea mai puternică scădere anuală a fost înregistrată în Cluj-Napoca (-10,5%), prețurile atingând 7,1 euro pe metru pătrat util. A doua cea mai mare scădere a avut loc în București (-7,7%), unde prețul mediu a ajuns la 7,4 euro pe metru pătrat util. Și în Timișoara prețul mediu solicitat a scăzut cu 7,5%, atingând 6,2 euro pe metru pătrat util. Excepția de la aceste scăderi este Constanța, unde prețurile s-au majorat cu o marjă anuală de 2,9%. Totuși, prețul mediu rămâne cel mai mic dintre marile orașe analizate, respectiv 6 euro pe metru pătrat util.

Regiunile cele mai scumpe

Cele 11 mari orașe cu peste 200.000 de locuitori și-au menținut pozițiile în clasamentul prețurilor solicitate. Astfel, Cluj-Napoca se situează în continuare pe primul loc la nivel național (cu o medie de 1.850 euro pe metru pătrat util). Este urmată de București (1.440 euro), Timișoara (1.290 euro), Constanța (1.280 euro), Brașov (1.260 euro), Craiova (1.200 euro), Iași (1.090 euro), Oradea (1.060 euro), Galați (1.000 euro), Ploiești (960 euro) și Brăila (890 euro).

Prețurile apartamentelor din Constanța

În municipiul Constanța, arealul Faleză Nord – Trocadero - City Park Mall - Capitol - Delfinariu se situează, în continuare, în fruntea clasamentului zonelor cu cele mai scumpe apartamente. Prețul mediu solicitat de vânzători în primul trimestru al anului 2021 a ajuns la 1.470 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 1,7% față de trimestrul anterior.

Pe următoarele locuri se situează zonele:

- Central - Ultracentral – Peninsulă, cu o creștere trimestrială de 2,6%, până la 1.320 de euro pe metru pătrat;

- Tomis III - Dacia - Tomis II - Brotăcei - Tomis I, creștere de 2,9%, până la 1.310 euro pe metru pătrat;

- Tomis Nord – Inel II - Inel I - Primo – Far, creștere de 3,1%, până la 1.290 de euro pe metru pătrat;

- Casa de Cultură – Tomis Plus, creștere de 1,7% tot până la 1.290 de euro pe metru pătrat.

Sectorul construcțiilor e pe val

În 2021, pe fondul pandemiei, sectorul construcțiilor a înregistrat o creștere semnificativă. În primele trei luni ale anului, au fost finalizate 19.326 de unități locative, cu 3% mai multe decât în trimestrul anterior, când au fost predate 18.725 de locuințe. 



Pagina a fost generata in 0.25 secunde