Un student de la UMC a primit Botezul Ecuatorului la primul voiaj pe mare

1463
Un student de la UMC a primit Botezul Ecuatorului la primul voiaj pe mare - botezulecuatorului1-1308940921.jpg

Astăzi este Ziua Internațională a Navigatorului și, fiind sfârșit de săptămână, am ales să vă relatez câteva întâmplări din viața de pe mare, legate de tradițiile marinărești. Cea mai frumoasă, dar și mai dură dintre ele, este Botezul Ecuatorului.

Fiii lui Neptun
Ceremonia are origini îndepărtate, dar s-a păstrat cu sfințenie în toate flotele, până astăzi. În vechime, la trecerea liniei Ecuatorului, noii marinari erau supuși unor teste, conduse de un ofițer deghizat în zeul mărilor și oceanelor. Era ocazia de a demonstra că sunt capabili să facă față durității vieții pe mare. Cei ce treceau examenul erau numiți Fii ai lui Neptun și primeau o dovadă (un certificat de regulă).
În vremurile noastre, botezul acesta marinăresc și-a pierdut funcția inițiatică originală. Este mai mult un prilej de petrecere, de bășcălie și amuzament, de defulare a unor oameni care muncesc pe rupte șapte zile pe săptămână, care înfruntă tot felul de pericole și privațiuni, care luni de zile nu văd decât cerul și apa în jurul lor.
Momentul este așteptat cu nerăbdare de întregul echipaj și se fac, din timp, numeroase pregătiri. Se inventează tot felul de teste și de păcăleli, se pregătesc costumele pentru Zeul Neptun și ajutoarele sale.
În toamna anului 2002, Alexandru Mitea, astăzi mecanic secund, era ofițer III mecanic pe nava britanică "Pytchley", un bulk-carrier de 110.000 tdw. Se afla la al treilea voiaj în cadrul companiei Zodiac.
"La trecerea Ecuatorului, echi-pajul a organizat botezul unui cadet ucrainean (Denis), al unui motorist turc și al unor marinari bulgari. Cu ucraineanul, botezul a început ceva mai devreme, fiind împins într-o gură de santină în care era apă cu păcură, motorină și ulei. La terminarea programului, a început botezul oficial. Novicii au fost puși să bea apă de mare cu păhărelul, să treacă printr-un tunel de colaci de salvare, care erau legați cu saule, au fost udați cu manicile și unși cu motorină, vopsea și ulei. La final, s-au dres cu whisky. Totul s-a terminat cu o masă festivă" - povestește navigatorul.

Botez pe "Jeanne - Marie"
Alexandru Ghiță este student în ultimul an la Universitatea Mari-timă Constanța. Prin intermediul companiei de crewing "Arpinav" a reușit să se îmbarce ca marinar pe tancul de 52.160 tdw "Jeanne - Marie", sub pavilion francez. La bordul navei se află un echipaj de 26 de marinari, dintre care 11 sunt  români, printre ei fiind și șeful bucătar Aurică Bobe.
Viața de marinar pe punte, care trebuie să muncească din greu, este un test dur, dar extrem de util pentru un viitor ofițer. Din prima zi de voiaj, tânărul a fost pus să execute lucrări de reparații și întreținere la corpul navei, cu picamărul. Pentru că și-a luat munca în serios, francezii l-au remarcat și îl tratează cu respect.
Voiajul s-a dovedit a fi bogat în evenimente. Nava a ajuns în China, apoi la Singapore și Filipine. În drum spre Australia a intrat într-un ochi de furtună. Trei zile a fost prizoniera vijeliei, învârtin-du-se în cerc, dansând și înclinân-du-se amenințător pe valuri. Testul furtunii a fost dur și pentru tanc, și pentru echipajul său, dar a fost trecut fără nicio stricăciune. Când au ajuns în Australia, era iarnă grea. Surprins de schimbarea de anotimp, tânărul a "reușit" să se îmbolnăvească după un serviciu de cart pe un ger cumplit. 
Dar cel mai dur test pentru studentul - marinar a fost Botezul Ecuatorului. Echipajul strânsese, vreme de două săptămâni, lături într-un butoi. Novicii au fost luați pe sus și băgați cu capul în materia puturoasă. Apoi, au fost unși cu păcură și vopsea. Abia după două săptămâni de băi, de săpunit și frecat din răsputeri, botezații au reușit să scape de urmele tradiției.
Scena botezului a fost filmată și imprimată pe suport informatic. Marinarul va trebui să poarte dovada cu sine, toată viața, pentru a nu fi luat drept novice vreodată, la trecerea Ecuatorului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 Iunie 2011
Stire din Economie : Mamaia așteaptă 20.000 de turiști
Vineri, 24 Iunie 2011
Stire din Economie : Mulțumiți-le lupilor de mare!
Pagina a fost generata in 1.5792 secunde