Un nou program pentru fermieri

Vineri, 15 Ianuarie 2021, 12:20
295
Eurodeputatul Daniel Motreanu a anunţat pe Facebook-ul personal, că în urma discuţiilor avute la Ministerul Agriculturii, s-a ajuns la concluzia că în 2021 ajutoarele pentru fermieri vor continua, dar sub o altă formă. Ministrul Adrian Oros a spus cu această ocazie, că programul „Tomata” devine programul „Legume în spaţii protejate”, care se va extinde şi la vinete, ardei gras, varză, castraveţi şi de care vor beneficia toţi legumicultorii. De asemenea, şi în 2021 vor primi  finanţare programul „Usturoiul”, crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor primi bani, apicultorii sunt şi ei prinşi în ajutorul guvernamental şi subvenţia la motorină va continua până în 2023. Totodată ministrul Oros a mai dat asigurări că vor fi sprijinite cooperativele să se dezvolte, să fie competitive, în special cele din bazinele legumicole. În bugetul pe anul 2021, vor fi prevăzute şi sume pentru modernizarea sistemelor de irigaţii.


Pagina a fost generata in 0.2479 secunde