Un nou cartier de vile s-a finalizat la Boreal Plus

219

Articole de la același autor

După succesul înregistrat în urmă cu 19 ani când se puneau primele cărămizi la cartierul rezidenţial Boreal, acum Impact Developer&Contractor propune constănţenilor un nou ansamblu de vile şi condominiu, de data aceasta, Boreal Plus. Alcătuit din 18 vile aflate în stadiu final de execuţie, acesta aşteaptă cumpărătorii. Pe lângă casele individuale, a fost realizată şi fundaţia primelor blocuri, care vor oferi un total de 209 apartamente. La începutul lui 2022 primele blocuri vor fi gata la cheie. Cartierul este în curs de dezvoltare şi va avea pe lângă o parcare etajată acoperită, cu înălţime P+4E, o grădiniţă, un hipermarket care se construieşte în vecinătate. Vilele sunt construite sustenabil, cu tehnologii care au un impact redus asupra mediului şi cu eficienţă energetică ridicată, pe întreaga durată de viaţă a construcţiei. 




„Ne continuăm drumul în Constanţa cu Boreal Plus. Între timp am evoluat ca şi companie, a evoluat şi cerinţa pieţei şi calitate în construcţii. Ne mândrim cu certificarea obţinută pentru calitatea construcţiilor noastre, standardul Breem Excellent pe care îl implementăm şi la Boreal Plus Constanţa. Anul acesta înseamnă mult pentru noi, înseamnă un angajament pentru sustenabilitate şi durabilitate. Suntem pe termen lung aici, nu am venit să construim şi să fugim, nu am venit să construim dormitoare, am venit să construim comunităţi”, a declarat Tinu Sebeşanu, CEO Impact Developer&Contractor. 




Pe lângă standardul Breem Excellent, care înseamnă că proiectul beneficiază de soluţii şi tehnologii verzi (panouri solare, sistem de colectare selectivă, gestionarea deşeurilor, iluminat eficient, recuperarea şi gestionarea apei folosite), în Boreal Plus se va ţine cont şi de noul standard european impus constructorilor - „net zero energy building”, adică clădiri cu consum de energie aproape de zero. Investiţia totală a proiectului se ridică la aproximativ 70 de milioane de euro şi a fost dezvoltat pe trei hectare.




„Am venit să văd ce au realizat colegii mei la Constanţa. Au lucrat din greu şi acţionari şi angajaţi şi au făcut o lucrare de mare calitate. Au venit cu un concept, care eu cred că este peste ce există la ora actuală în Constanţa”, a spus Gheorghe Iaciu, acţionarul majoritar al Impact Developer&Contractor. Noua comunitate va fi potrivită pentru familiile tinere care vor avea locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, spaţii verzi şi accesul va fi securizat.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6661 secunde