Trei nave de război au înconjurat ro-ro-ul Faina, capturat de pirații somalezi

1870
Pirații somalezi au productivitate nu glumă, de parcă le-ar fi pus cineva normă. Nu trece o zi fără să nu atace o navă - două, să nu facă prizonier un echipaj. Joi, au capturat ro – ro-ul ucrainean Faina, care transporta 33 de tancuri T – 72. Vineri, au pus mâna pe tancul petrolier Genious, sub pavilion liberian, și pe cei 19 marinari de la bord. Tot vineri, un tanc chimic gre-cesc a fost abordat de briganzi în Golful Aden. Nava transporta produse petroliere rafinate în Europa și se îndrepta spre Orientul Mijlociu, când a intrat în ambuscadă. Pirații înarmați au deschis focul și au reușit să urce la bord. Nava și cei 19 navigatori au fost capturați.
Pe data de 18 septembrie, Centauri, tot o navă grecească, având un echipaj de 25 de filipinezi, a fost răpită de pirații somalezi. Aceștia au dat atacul de la bordul unor șalupe rapide, fiind înarmați cu trei lansatoare de rachete.
Săptămâna trecută o navă a unui armator grec, având 19 marinari, majoritatea filipinezi a fost capturată de pirați, în timp ce un tanc petrolier irakian, sub pavilion Malta, abia a reușit să scape după ce a fost urmărit de pirații care trăgeau după el cu lansatoarele de grenade.
Din luna ianuarie și până acum, pirații somalezi au atacat 62 de nave. Un număr de peste 300 de navigatori, aflați la bordul a 15 nave, sunt ținuți ostateci în porturile în care briganzii dețin baze.
Pirații au fost încurajați de lipsa de reacție a marilor puteri ale lumii și au preluat controlul asupra principalei rute de transport care leagă Orientul cu Europa și SUA. Tupeul lor este atât de mare încât nu se sfiiesc să se apropie de navele militare. Joia trecută, în dreptul coastelor Somaliei, tancul petrolier de 41.000 tdw John Lenthall, una dintre cele 14 nave de aprovizionare cu carburanți a flotei americane de război, a fost nevoit să deschidă foc de avertizare la apropierea a două șalupe rapide. Salvele trase în apă au obligat ambarcațiunile prea îndrăznețe să se întoarcă.
Abia la sfârșitul săptămânii trecute Uniunea Europeană și Rusia au anunțat că vor trimite nave militare în zonă. Pirații aflați la bordul navei ucrainene Faina au transmis unei agenții de știri, prin telefon, că au fost înconjurați de trei nave de război. Una dintre ele este distrugătorul american USS Howart, a doua este rusească, iar naționalitatea celei de a treia nu a putut fi identificată. Pirații par a nu se teme. Ei au amenințat că vor folosi, împo-triva atacatorilor, "chimicalele periculoase" aflate la bordul navei Faina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0548 secunde