€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Traficul pe canalele navigabile, salt spectaculos în luna septembrie

Ştire online publicată Sâmbătă, 20 Octombrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA a anunțat că, până la data de 18 octombrie 2018, traficul pe canalele navigabile a fost de 25.651.230 tone capacitate, cu 1,4% mai mare față de cel prognozat. Canalul Dunăre Marea Neagră și Canalul Poarta Albă Midia Năvodari au fost tranzitate de 17.737 unități navale, încărcate cu 11.269.647 tone de mărfuri, și s-au efectuat 9.003 ecluzări. În acest an, compania a înregistrat cea mai bună lună septembrie din ultimii 13 ani, cu un trafic de 3.523.872 tone capacitate, mai mare cu 12,87% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Printre mărfurile tranzitate pe canalele navigabile s-au numărat: produse agricole – 4.677.849 tone, minereuri metalifere, produse de minerit și exploatare de carieră – 4.061.065 tone; cocs, produse rafinate din petrol – 821.098 tone; cărbune, lignit, țiței, gaze naturale – 509.100 tone.

Principalele destinații ale mărfurilor transportate pe canalele navigabile sunt următoarele: România - 55%, Serbia – 19%, Bulgaria – 12%, Ungaria – 5%, Austria – 2%, Germania – 1%, Moldova – 1%. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7288 secunde