Teodorovici, despre rectificarea bugetară

195
Teodorovici, despre rectificarea bugetară - 7505858mediafaxfotoalexandrudobr-1564051208.jpg

Articole recomandate

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat joi că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, așa cum era planificat, astfel că Executivul ar putea aproba această măsură o săptămână mai târziu.

El a fost prezent la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor din România, ediția 2019, de către Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România, și a fost întrebat de jurnaliști, la plecare, când va avea loc rectificarea bugetară.

"Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ține de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulți pași de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES, și atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână", a arătat ministrul Finanțelor.

El a adăugat că proiectul ar putea fi publicat spre dezbatere publică luni.

"Fiecare coleg ministru va trebui să prezinte în mod public situația. Nu vine ministrul Finanțelor să facă prezentarea pe fiecare minister în parte. Eu pot să vă prezint elementele macro și fiecare ministru își prezintă situația, ce are de făcut până la final de an, tocmai pentru a putea să vă răspundă la toate elementele de ordin tehnic", a susținut Teodorovici.

Jurnaliștii i-au amintit declarația președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care a afirmat că miniștrii săi nu au fost chemați să se discute rectificarea și s-ar putea să nu o aprobe, iar șeful Finanțelor a răspuns: "Se alintă colegii noștri. O să discutăm, desigur, toți colegii miniștri, la aceeași masă".

Teodorovici a mai spus că ținta de deficit bugetar pentru finalul anului rămâne aceeași, respectiv 2,76% din PIB. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9963 secunde