Mai multe ştiri online:

Sute de marinari nesindicalizați apelează la ajutorul SLN, când dau de greu

Ştire online publicată Luni, 17 Decembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
„În fiecare an, sute de marinari apelează la ajutorul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Unii vin cu probleme reale, grave sau mai puțin grave, alții cu false probleme. Circa 95% dintre aceștia nu sunt membri de sindicat”, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Adrian Mihălcioiu, președintele SLN și șef al Inspectoratului ITF România.

Unul dintre cele mai recente cazuri este al celor zece marinari români care au muncit pe navele „Lady Gaya” și „Lady Gloria”, în perioada 2015 – 2016. Armatorul, o companie italiană, a dat faliment, iar navigatorii au fost trimiși acasă fără să își primească salariile, povestește Mihălcioiu. Procedura de faliment s-a încheiat abia în 2018. Cei zece marinari, nefiind membri de sindicat, au fost nevoiți să își angajeze un avocat care să le reprezinte interesele pe parcursul procesului și la masa credală.

În momentul încheierii procedurii falimentului au apărut problemele. Pe numele românilor au fost întocmite cecuri cu sumele cuvenite, pe care aceștia trebuie să le ridice personal. Între timp, o parte dintre marinari și-au schimbat adresa, astfel că avocatul a reușit să-i înștiințeze doar pe câțiva dintre ei. Pentru a da de urma celorlalți a apelat la serviciile SLN, deși marinarii nu sunt membrii săi. Cu toate acestea, conducerea sindicatului s-a implicat. A pornit acțiunea de căutare, reușind, în cele din urmă, să ia legătura cu familiile și să le explice ce trebuie să facă pentru a intra în posesia cecurilor și banilor.

Recent, Aurel Stoica - vicepreședintele SLN, a preluat cazul a doi navigatori, tată și fiu, nemembri de sindicat. Cei doi făceau parte dintr-o echipă de reparații și tatăl a murit în brațele fiului, la bordul navei. Armatorul l-a anunțat pe tânăr că familia nu va primi nicio compensație pentru deces. Contractul de muncă fusese încheiat cu încălcarea Convenției internaționale privind munca și viața pe mare MLC 2006 și nu cuprindea nicio clauză privind asigurarea în caz de accident și deces.

Marinarii nu erau membri de sindicat, dar dacă ar fi trecut pe la SLN să se informeze, înainte de îmbarcare, ar fi aflat ce clauze trebuie să cuprindă un contract de muncă, conform standardelor internaționale.

Întrucât familia marinarului decedat are o situație grea (credite la bancă, casa ipotecată), sindicatul a decis să se implice și să încerce să determine armatorul și asiguratorul să plătească compensații familiei.

Exemplele acestea, la fel ca multe altele, demonstrează că, atunci când dau de necaz, navigatorii nesindicalizați apelează la ajutorul SLN, deși acesta nu are nicio obligație față de ei. De ce nu cer sprijinul Autorității Navale Române, Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Externe sau Guvernului?

„Pentru faptul că singurul care îi poate ajuta este Sindicatul Liber al Navigatorilor, care face parte din Federația Internațională a Transportatorilor (ITF), o organizație mondială foarte puternică, care deține numeroase pârghii de acțiune”, precizează Adrian Mihălcioiu.

Stimați cititori, dacă n-ar fi existat sindicatele naționale și ITF – forme de manifestare a solidarității marinărești – viața navigatorilor din întreaga lume ar fi extrem de grea. N-ar fi existat convențiile internaționale care impun standarde minime de muncă și viață la bordul navelor, standarde salariale, de asigurări de viață și de accidente, precum și măsuri de protecție în caz de abandon. Bolile și accidentele de muncă ar fi făcut ravagii pe nave. Rechinii din shipping-ul mondial și-ar fi făcut de cap în voie, iar flotele lumii ar fi fost pline de navigatori neplătiți cu lunile și de nave abandonate.

Dar trebuie amintit faptul că solidaritatea marinărească are costurile ei. Se susține cu muncă, cu acțiune, cu bani din cotizații.

Este de neînțeles de ce un număr mare de navigatori români refuză să fie parte a solidarității marinărești. Își aduc aminte de ea doar când dau de necaz. Atunci, fără să aibă vreun drept, cer ajutorul SLN.

Culmea este că, după ce sunt ajutați și se văd cu sacii în căruță, cei mai mulți întorc spatele binefăcătorului. Foarte puțini dintre ei se înscriu în sindicat.

„Spre deosebire de Sindicatul Liber al Navigatorilor, nici un alt sindicat din lume nu acordă ajutor vreunui marinar care nu este membru de sindicat”, precizează Mihălcioiu.

Nu mi-o luați în nume de rău, stimați cititori, dar eu n-am să pot înțelege de ce nu refuză SLN să-i ajute pe marinarii nesindicalizați. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8266 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4020 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Monden
luni, 15 iulie Foto : Cornelia Catanga a făcut infarct! 2957 vizite, 0 comentarii Cornelia Catanga a făcut infarct!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7449 secunde