Studenții au "umflat" chiriile la garsoniere

607
Studenții au
Studenții mai au nicio săptămână până la începerea anului universitar, așadar deja ar cam trebui să aibă asigurată cazarea.


Dar cum locurile puse la dispoziție de universități nu sunt nici pe departe suficiente, sute de tineri au fost nevoiți să apeleze la varianta închirierii. Agențiile constănțene însă au simțit și nu prea avalanșa de noi clienți, asta în funcție de poziționarea ei în piață. Chiar și cele care au avut din plin activitate luna aceasta spun totuși că se putea mult mai bine. Cel mai probabil studenții sunt, mai mult de nevoie, mult mai chibzuiți și preferă apartamentele tocmai pentru că au posibilitatea să împartă cheltuielile. Așadar, foarte multe garsoniere, fie ele poziționate mai mult decât bine, în imediata apropiere a universităților, încă sunt libere. 

Ce-i drept, nici prețurile nu-i prea ajută pe proprietari să-și găsească noi chiriași. Chiar dacă agenții imobiliari spun că nu se poate vorbi despre creșteri semnificative, ci doar de investiții mult mai mari ale proprietarilor, care automat se văd în prețurile chiriilor, totuși dacă ar fi să analizăm per ansamblu aceste prețuri se vede o diferență destul de mare. 

Și la ora aceasta oferta de garsoniere este una mai mult decât generoasă, în cazul majorității agențiilor imobiliare. Totuși, puține sunt apartamentele cu o singură cameră ce pot fi închiriate sub 180 - 200 de euro, nejustificat de mult spun studenții. Și nu vorbim, în cazul garsonierelor de 200 de euro/lună, de suprafețe foarte mari, ori cine știe ce condiții luxoase. Multe au chiar și în jur de 30 de metri pătrați, dar se pot lăuda cu o poziționare "strategică", adică ceva mai aproape de universități. Mai mult, în cazul studenților puțini sunt proprietarii care să accepte plata doar a unei luni în avans, iar cei care renunță la două luni plătite în avans vor cel puțin o chirie garanție, așadar efortul financiar din partea unui student care ar opta pentru o garsonieră este destul de mare.

Chirie cât la un apartament cu trei camere

Există și destule garsoniere care concurează la prețul chiriei chiar și apartamentele cu trei camere. De exemplu, una dintre acestea este situată în Faleză Nord, are 44 de metri pătrați, așadar spațiu generos, dar pentru care chiriașul ar trebui să scoată din buzunar 300 de euro/lună. De asemenea, cum vara a trecut, și proprietarii garsonierelor din Mamaia Nord, care pe timpul sezonului estival găzduiesc turiști, au fost scoase la închiriat, multe la prețuri destul de mari. Bineînțeles, acestea pot fi ocupate până cel târziu în iunie, când vor începe iarăși să vină românii la mare, așadar ar fi bine să vă feriți de această zonă, indiferent ce spune proprietarul, dacă doriți să închiriați o locuință pe termen lung. Chiria unei garsoniere în această zonă, care are undeva la 40 de metri pătrați, ajunge și la 250 de euro/lună, dar sunt persoane, foarte puține la număr, care ar închiria locuința și pentru 150 de euro/lună.

Dar unde sunt garsonierele, fie ele mai mici și în zone nu tocmai bune, la 140 - 150 de euro/lună, care se găseau până acum câteva săptămâni? Nu mai există pe piață. Multe au fost închiriate de studenții prevăzători încă din timpul verii, sau chiar de la începutul acesteia, iar în cazul celorlalte prețul unei chirii lunare a urcat cu cel puțin 30 de euro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4206 secunde