Staţiile de pompare de la Negru Vodă vor fi repornite

607
Staţiile de pompare de la Negru Vodă vor fi repornite - statiiledepompare-1616762893.jpg

Articole de la același autor

Directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Ştefan Constantin, a declarat, vineri, 26 martie, în cadrul unei conferinţe online, că un obiectiv important pentru acest an este repornirea celor două staţii de pompare de la Negru Vodă, din judeţul Constanţa.


„Să nu uităm, în 2020, Constanța a fost județul cel mai afectat de secetă. Astfel, urmează să fie alimentat cu apă canalul magistral Negru Vodă și stația de pompare Basarab Pădure, care n-au mai fost funcționale de zeci de ani”, a spus directorul general ANIF. Staţiile de pompare de la Agenţia Națională de Îmbunătățiri Funciare are în derulare, în acest an, 35 de obiective de investiții, din care 18 vor fi finalizate, cu o alocare financiară de 350 milioane de lei. Alte 200 milioane de euro vor veni prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) și vor fi direcționați pentru programul care vizează punerea în funcțiune a canalului Siret- Bărăgan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6052 secunde