Sistemul bancar românesc introduce mecanismul de autentificare strictă a clienților la plățile online cu cardul

939
Sistemul bancar românesc introduce mecanismul de autentificare strictă a clienților la plățile online cu cardul - sistemulbancar-1608757238.jpg

Articole de la același autor

În vederea asigurării unui grad sporit de securitate pentru operațiunile de plată electronice la distanță, la nivelul Uniunii Europene au fost emise o serie de acte normative care stabilesc obligația prestatorilor de servicii de plată de a aplica proceduri de autentificare strictă a clienților ori de câte ori aceștia își accesează online contul de plăți sau efectuează o operațiune de plată electronică, se arată într-un comunicat al BNR.



Autoritatea Bancară Europeană a stabilit ca termen limită pentru implementarea noilor soluții de autentificare strictă a clienților pentru tranzacțiile de comerț electronic data de 31 decembrie 2020. De asemenea, au fost stabilite principiile care stau la baza noilor cerințe de securitate cu privire la autentificarea strictă a clienților (SCA). Astfel, la accesarea online a contului de plăți sau efectuarea de operațiuni de plată electronică, banca plătitorului va utiliza pentru autentificarea strictă a acestuia cel puțin două elemente clasificate în două dintre următoarele categorii de factori de identificare:
- cunoaștere - ceva ce doar clientul cunoaște, cum ar fi codul PIN, o parolă;

- posesie - ceva ce doar clientul deține, spre exemplu posesia unui dispozitiv probată prin parolă transmisă prin SMS;

- inerență - ceva ce clientul este, cum ar fi amprenta, recunoașterea facială sau alte elemente de biometrie.



Banca Națională a României a monitorizat procesul de trecere către noile soluții de autentificare strictă a clienților la nivelul pieței naționale și, conform informațiilor furnizate de prestatorii de servicii de plată, a constatat că acestea se află într-un stadiu avansat, care va permite implementarea măsurilor de autentificare strictă a clienților până la termenul limită stabilit de Autoritatea Bancară Europeană.


Totodată, Banca Națională a României atrage atenția asupra posibilității de a apărea situații de respingere de către prestatorii de servicii de plată care furnizează servicii de plată pe teritoriul României a tranzacțiilor de comerț electronic transfrontalier, în cazul în care comercianții din alte state membre UE nu au implementat soluțiile de autentificare strictă a clienților.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Decembrie 2020
Stire din Economie : Piața monetară, pe scurt
Pagina a fost generata in 0.631 secunde