Sindicatele dau alarma: lucrătorii din Portul Constanța sunt înlocuiți cu subcontractori!

2599

Articole de la același autor

Comisia de dialog social de la nivelul Prefecturii Județului Constanța se reunește astăzi, 31 mai 2021, la inițiativa Sindicatului Portuar Român UNIREA și a Inspectoratului Teritorial de Muncă. La reuniune sunt invitate o serie de autorități de pe platforma portului Constanța.

„În cadrul întâlnirii se va discuta despre munca cu subcontractorii, un fenomen care a luat amploare în portul Constanța și care ar trebui stopat - a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Silviu Stanciu, președintele Sindicatului Portuar Român UNIREA și al Federației Sindicatelor Trans-Conex. Nu suntem împotriva subcontractorilor; în toată lumea există acest sistem, dar trebuie să se intre în legalitate. Firmele subcontractoare să își desfășoare activitatea conform licenței, autorizației de lucru și, bineînțeles, să aibă salariați pregătiți pentru respectivele operațiuni și să folosească forța de muncă conform legii. Trebuie să se respecte timpul de muncă și odihnă, iar lucrătorii nu trebuie transformați în sclavi. În cadrul discuțiilor din cadrul comisiei de dialog social sperăm să găsim cele mai bune soluții, să preîntâmpinăm înlocuirea lucrătorilor portuari vechi cu subcontractori.”



Un fenomen exploziv


Liderul sindical a exemplificat, prezentând cazul operatorului portuar North Star Shipping, care: „În luna aprilie a dat preaviz unui număr de 17 muncitori portuari, din care mulți au o vechime de 35 de ani în muncă, fără să li se ofere vreo explicație și fără să informeze sindicatul, în prealabil, pentru a se căuta soluții. Chiar li s-a specificat în preaviz că vor fi înlocuiți cu forță de muncă subcontractoare. De aici au plecat discuțiile cu privire la această problemă. Fenomenul este mult mai amplu. Compania Decirom a ajuns să aibă mai mulți lucrători subcontractori decât salariații proprii; inclusiv cei din consiliul de administrație și directorul general sunt administratori la niște firme subcontractoare, care lucrează cu utilaje și fac operare portuară. Avem informații că societățile DB Schanker și Constanța South Container Terminal recurg la lucrul cu subcontractorii. Părerea mea este că autoritățile ar trebui să facă front comun pentru a stopa fenomenul. Ar trebui să se uite pe statistici, să vadă câte accidente de muncă au avut loc la aceste firme subcontractoare. Din cauza sistemului de lucru cu subcontractori, de multe ori sunt puși în pericol salariații cu vechime ai operatorilor portuari, pentru că sunt nevoiți să muncească alături de lucrătorii subcontractorilor, care nu au calificarea necesară și nu sunt instruiți suficient în domeniul protecției muncii.”

Câți lucrători ai firmelor subcontractoare sunt folosiți, astăzi, în activitățile de operare portuară? Silviu Stanciu estimează că numărul lor se ridică la circa 1.000 de persoane.

Externalizarea muncii aduce economii, dar…

Stimați cititori, numărul locurilor de muncă din Portul Constanța a înregistrat o scădere constantă în ultimii 13 ani. Procesul s-a accelerat în timpul crizei economice din anii 2009 - 2013. Potrivit unui studiu realizat de cotidianul „Cuget Liber”, principalii 24 operatori portuari au pierdut 22,95% din forța de muncă în intervalul 2008 - 2019, respectiv 1.208 locuri de muncă. Dacă în 2008, ultimul an al creșterii economice dinaintea crizei, respectivii operatori au avut împreună 5.264 lucrători, în 2019 au rămas cu doar 4.056 angajați.

De altfel, într-un interval de 30 de ani, Portul Constanța a pierdut aproximativ 70% din locurile de muncă din sectorul de operare.


Cauzele sunt multiple, dar rolul cel mai important l-au jucat noile tehnologii de operare portuară. Investițiile realizate de operatorii privați, în perioada 2009 - 2019, în special în noi terminale de cereale, au accelerat procesul de înlocuire a muncii manuale cu operațiunile mecanizate, automatizate și de reducere a numărului locurilor de muncă slab productive.

Totodată a avut loc un proces de externalizare a muncii „cu cârca”. Multe dintre activitățile manuale, necalificate au fost preluate de furnizorii de forță de muncă temporară. Criza economică din 2009 – 2013 a obligat operatorii portuari să reconsidere cheltuielile, inclusiv cele cu forța de muncă, să închidă robinetele pierderilor, să reorganizeze activitatea, să renunțe la o parte din angajați și să apeleze la lucrul cu subcontractori.

Toate acestea au făcut ca productivitatea medie anuală a muncii în cele 24 companii luate în studiu să crească până la 324.871 de lei pe lucrător (68.463 euro), în 2019, saltul față de anul 2008 fiind de 60,07% în lei (respectiv 24,23% în euro).

Ce riscuri își asumă operatorii portuari

Întrebarea este: până unde se poate merge cu înlocuirea lucrătorilor portuari cu subcontractorii? Stimați cititori, legea nu prevede nicio limită. Tocmai de aceea fenomenul a luat o atât de mare amploare. Totul este ca firmele subcontractoare să respecte licențele de lucru, muncitorii lor să fie calificați pentru activitatea pe care o prestează, să fie instruiți din punct de vedere al securității muncii, să fie angajați cu contracte de muncă legale, iar angajatorul să respecte prevederile legislației muncii, să plătească salariile, impozitele și contribuțiile către bugetele statului. Singurele autorități care au competența să vegheze dacă firmele subcontractoare respectă aceste prevederi legale sunt Inspectoratul Teritorial de Muncă și ANAF.

Profitabil pe termen scurt pentru operatorii portuari, lucrul cu subcontractorii implică o serie de pericole. Forța de muncă furnizată de aceștia este slab calificată, slab motivată, fiind prost plătită, și instabilă. Absenteismul și indisciplina în muncă sunt mai ridicate în rândul acestei categorii de personal. Drept urmare, calitatea serviciilor prestate are de suferit, iar riscul de accidente în muncă este ridicat.

Pe măsură ce renunță la forța de muncă proprie, operatorii portuari pierd din mână o serie de pârghii de intervenție și control, devenind dependenți de o forță de muncă instabilă, insuficient calificată și indisciplinată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7216 secunde