Sindicaliștii i-au cerut ministrului economiei să scoată firmele căpușă din "Daewoo - Mangalia"

578
Sindicaliștii i-au cerut ministrului economiei să scoată firmele căpușă din
Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, și o delegație a Sindicatului "Navalistul", din cadrul companiei "Daewoo - Mangalia Heavy Industries", au fost primiți, ieri, în audiență, la ministrul economiei, Ion Ariton. Discuțiile au durat mai multe ore.
Marin Florian, liderul sindicatului, a declarat, pentru "Cuget Liber":
"Delegația noastră i-a prezentat domnului ministru situația din companie, faptul că e sufocată de firmele căpușă înființate atât de directorii români, cât și de coreeni. Firmele coreene au la rândul lor subcontractori români. Numărul coreenilor de la DMHI se ridică pe la 100 oameni. În loc să scadă, va crește la 240 de persoane. Organigrama companiei este supraîncărcată. În prezent, personalul de conducere, de la nivel de maistru până la președintele consiliului de administrație, a ajuns la 750. Delegația noastră i-a solicitat ministrului să trimită o comisie de control la DMHI, pentru că munca la negru a luat amploare. De asemenea, s-a cerut schimbarea consiliului de administrație."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 03 Noiembrie 2010
Stire din Economie : Foamea l-a împins să se facă pescar
Pagina a fost generata in 1.6668 secunde