Sezon estival foarte bun în 2021, pentru litoralul românesc. Vânzări mai mari şi turişti mai mulţi

228
Sezon estival foarte bun în 2021, pentru litoralul românesc. Vânzări mai mari şi turişti mai mulţi - fondsezonestival1-1633370855.jpg

Articole de la același autor

Sezonul estival 2021 a fost pentru litoralul românesc comparabil cu cel din 2019, înainte de pandemie. Statisticile arată că românii aleg din ce în ce mai mult hoteluri sau resorturi care oferă servicii all inclusive, dar şi că rezervările în sudul litoralului şi în Mamaia Nord au fost mai numeroase decât în anii anteriori.

Operatorii economici din turism au avut un sezon estival bun în 2021, egalând chiar performanţele înregistrate în 2019, care este considerat a fi cel mai bun sezon de litoral, atât din punctul de vedere al numărului de turişti, cât şi al încasărilor. Potrivit consultanților „Paradis Vacanțe de Vis”, unul dintre cei mai importanţi touroperatori dedicaţi litoralului românesc, vânzările înregistrate au fost similare anului 2019 dar mai mari cu 53% față de anul 2020. Numărul total de turiști ajunși pe litoral prin acest touroperator constănțean este, în acest an, de peste 150.000.

„Am constatat o creștere evidentă a stațiunilor din sudul litoralului și a cererii pentru acestea datorită investițiilor masive din ultimii cinci ani. De asemenea, am înregistrat o mică reducere a numărului de turiști în Mamaia. Principalele explicații ale acestei reduceri sunt impactul negativ al dării în folosință târzii a plajelor lărgite, migrarea unui număr semnificativ de turiști din Mamaia către sudul litoralului, precum și în zona Mamaia Nord – Năvodari. Sezonul estival a fost foarte bun, ceea ce confirmă că litoralul românesc rămâne destinația numărul 1 a turiștilor români, din toate punctele de vedere”, precizează Aurelian Marin, directorul general al touroperatorului.



Serviciile all-inclusive, la mare căutare


Astfel, a fost constatată o evoluție importantă a cererii pentru serviciile All Inclusive, valoarea acestora crescând cu 20% față de 2019. La ora actuală, pe litoralul românesc sunt peste 30 de hoteluri cu regim All Inclusive, care totalizează peste 10.000 de camere.

În 2021, sezonalitatea a fost similară anilor normali. Au fost, totuși, ceva mai puțini turiști în luna iunie, din cauza vremii nefavorabile, însă mai mulți turiști în luna septembrie, anumite hoteluri fiind deschise până pe 20 septembrie. De asemenea, din analiză reiese că turiștii sunt din ce în ce mai mulțumiți de serviciile oferite de către hotelurile și structurile de cazare de pe litoralul românesc. 99% dintre hoteluri oferă servicii de calitate raportat la nivelul clasificării, o parte fiind modernizate sau chiar noi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6463 secunde