Seceta pune în pericol activitatea Centralei de la Cernavodă

490

Articole de la același autor

Seceta care s-a abătut asupra României afectează tot mai multe sectoare ale economiei, după agricultură, și alimentarea cu energie electrică fiind pusă acum în pericol. Astfel, în condițiile în care, în ultimele săptămâni, nivelul Dunării a coborât până aproape de limitele minime, se vehiculează tot mai des posibilitatea ca reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă, principalul producător de energie electrică din România, să fie închis. Potrivit declarațiilor făcute de către Varujan Vosganian, ministrul Economiei și Finanțelor, cu ocazia unei vizite de lucru la Constanța, chiar dacă situația este deocamdată sub control, au fost întreprinse deja primele măsuri care vor fi puse în aplicare a în cazuri extreme. "Frământările noastre privind seceta au în vedere agricultura și siguranța sistemului energetic național. Pentru luna iulie, nu avem în vedere vreun eveniment care să pună în pericol sistemul energetic. De asemenea, previziunile hidrologice arată că n-ar trebui să avem probleme nici în luna august, doar că realitatea din teren arată că nivelele Dunării se apropie de cele înregistrate în 2003, când am fost nevoiți să închidem reactorului 1 pentru câteva zile întrucât nu se puteau asigura sistemele de răcire", a declarat Varujan Vosganian.
Conform informațiilor oferite de ministru, pentru prevenirea scăderii debitelor Dunării în zona Centralei Nucleare de la Cernavodă vor fi create amenajări, la care se vor adăuga o serie de capacități care să intre în funcțiune în cazul în care reactorul se închide. "Trebuie precizat că, spre deosebire de 2003, situația este mai complicată pentru că, în luna septembrie, vom avea două reactoare, ceea ce înseamnă că vom avea nevoie de capacități duble", a mai adăugat ministrul.
Chiar dacă nu a oferit nici un fel de cifre, Varujan Vosganian a subliniat faptul că sunt pregătite deja sumele necesare tuturor operațiunilor de prevenire. De administrarea fondurilor se va ocupa autoritatea de reglementare, care va aloca sumele, prin licitație, mai multor unități de producție pentru întreținerea capacităților pe perioada cât nu sunt folosite. De asemenea, el a exclus din start posibilitatea ca, odată aceste măsuri întreprinse, cheltuielile să fie amortizate prin scumpirea energiei electrice declarând că "am prevăzut un sistem de furnizare a energiei prin Hidroelectrica și Nuclearelectrica care va face ca o parte din costuri să fie absorbite".
În momentul de față, reactorul 2 este operațional în proporție de 15%, urmând ca, în cel mai scurt timp, procentul să crească până la 25%. În a doua jumătate a lunii iulie, el va fi conectat la sistemul energetic, pentru ca, până în luna septembrie, reactorul să fie comercial în proporție de 100%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5389 secunde