Seceta face ravagii. Culturile de grâu - compromise!

323
Seceta face ravagii.  Culturile de grâu - compromise! - fondculturiledegraudistrusenprop-1433869775.jpg

Articole de la același autor

După aproape două luni în care precipitațiile au fost sporadice, agricultura dobrogeană este într-un foarte mare pericol, nivelurile de producție fiind afectate grav.

"Ne paște un pericol foarte mare. Se poate constata o secetă atât atmosferică, cât și podologică absolută. Plantele au început să se usuce. Grâul, aflat în faza de lapte, a început să aibă spicele seci. Riscăm să compromitem de la 40% la 100% din producție datorită secetei", a declarat, pentru "Cuget Liber", ing. Gheorghe Lămureanu, vicepreședin-tele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

"De două săptămâni, avem senzația că stăm lângă un bolnav și nu putem să îl ajutăm cu nimic", a adăugat inginerul, referindu-se la eforturile depuse pentru a obține ajutorul necesar pentru irigarea suprafețelor agricole.

Situația irigațiilor din Constanța

"Acolo unde ANIF a avut contracte an de an, pe zonele declarate de utilitate publică, ne-am menținut activitatea stațiilor de pompare în fiecare an. De exemplu, baza Sinoe a pornit, sâmbătă, la solicitarea beneficiarilor. La începutul lunii mai, a fost pornit sistemul de la Murfatlar, care deservește producătorii de legume și care a irigat în jur de 300 de hectare până la această oră. Avem o solicitare și către ENEL pentru punerea sub tensiune a bazei Galeșu. Celelalte stații pe care ANIF le deține pot fi puse în funcțiune cu o cheltuială minimă la solicitarea beneficiarilor. Sunt anumite zone care nu mai sunt de utilitate publică și nu mai pot beneficia de apă. Din cauza faptului că fermierii au considerat că apa este foarte scumpă, au renunțat la serviciile de irigații prestate de ANIF. Trebuie să știți însă, că din costurile pe mia de metri cubi de apă, peste 90% o reprezintă energia electrică", a declarat Alin Trifan, directorul filialei teritoriale ANIF Dobrogea.

Cercul vicios al costurilor

În prezent, ANIF nu poate accesa fonduri europene, pentru că legislația nu permite acest lucru, fondurile pentru irigații fiind dirijate către partea finală a unui sistem de irigații. Mai exact, către organizațiile utilizatorilor de apă independenți (OUAI).

"Deocamdată, avem noroc că încă nu este instalată și seceta hidrologică, așa încât sursele de apă pe care le folosim sunt disponibile. Practic, avem de unde să preluăm apă dacă este nevoie", a adăugat Trifan.

Recomandarea acestuia pentru producătorii agricoli constă în a se uni și astfel să înființeze OUAI-urile care să le permită accesarea de fonduri pentru a-și pune la punct rețeaua de distribuție de apă.

De cealaltă parte însă, par să existe păreri contrarii.

"Noi am făcut patru OUAI-uri și a funcționat una singură, un an. Am cumpărat 27 de instalații de irigat ca să putem primi 50% subvenții de la guvern și anul următor nu s-a dat apă pe canale.

Ne-au obligat să dăm oamenii în șomaj și le-am păzit și am băgat o grămadă de bani degeaba. Este o situație hilară", a declarat Lămureanu.

Speranța vine… de sus

Vestea oarecum bună vine de la meteorologi, care prognozează, în ciuda creșterilor normale a valorilor temperaturilor din această perioadă, și precipitații, începând de astăzi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5494 secunde