Se reiau lucrările de reabilitare pe coridorul IV feroviar

Miercuri, 22 Februarie 2017, 19:08
384
CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea, la standardele impuse pentru coridoarele europene, a subtronsonului km 614 - Cap Y Bârzava (2a), situat pe axa prioritară TEN-T 22 (coridorul IV pan-european) Nürnberg - Praga - Viena - Budapesta - Curtici - Simeria - Brașov - București - Constanța. Câștigătoarea licitației publice este asocierea Astaldi SpA - FCC Construccion SA - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA - SC Thales Systems România SRL.


Se vor executa lucrări de terasamente și consolidări pe 44,7 km, de construire a 13 poduri noi (dintre care două peste râul Mureș), modernizarea a 39 de podețe, lucrări civile în cinci stații de cale ferată (inclusiv halte comerciale și puncte de oprire), lucrări de electrificare și energo-alimentare, precum și lucrări de implementare a sistemului de siguranță a traficului ERTMS, pe toată distanța subtronsonului.


Finanțarea este asigurată din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 1.689.959.733,89 lei (fără TVA), respectiv 374 milioane euro.


Reabilitarea subtronsonului asigură condiții tehnice pentru circulația cu viteze de până la 160 km/h pentru tre-nurile de călători și până la 120 km/h pentru trenurile de marfă. 


Pagina a fost generata in 0.2883 secunde