Școala care pregătește personal auxiliar pentru navele de croazieră și-a deschis porțile la Constanța

16071
4

Articole de la același autor

Columbia Shipmanagement și United Hospitality Institute au inaugurat oficial primul centru de pregătire UHI în România. Festivitatea a avut loc vineri, 9 martie 2018, la hotelul "Zodiac" din Constanța, în prezența unor reprezentanți din industria shipping-ului, a primei clase de cursanți și a ziariștilor.

Cu acest prilej, Cristian Dumitrescu, coordonatorul programului, a răspuns întrebărilor cotidianului "Cuget Liber".

v v v

- Domnule Cristian Dumitrescu, sistemul de învățământ marinăresc din România se îmbogățește cu o nouă formă de pregătire. Cui se adresează?

- Într-adevăr, mediul maritim, dar și cel de hospitality (sectorul hotelurilor și restaurantelor - n.n.), din Constanța, se îmbogățesc cu această nouă școală. United Hospitality Institute și-a propus să pregătească personal auxiliar pentru sectorul hospitality de pe navele de pasageri yacht-uri și mega-yacht-uri, dar și pentru restaurantele, hotelurile și cazinourile de pe uscat.

- Ce diferențiază această școală de altele asemănătoare, care formează personal pentru industria hotelieră și de restaurante?

- Pregătirea se realizează după standardele foarte înalte ale Asociației Hotelierilor Americani. De altfel UHI este membru al acestei organizații.

- De ce s-a înființat această școală la Constanța?

- Mai întâi trebuie arătat că firma mamă, Columbia Shipmanagement, are peste 80 de ani de experiență în managementul transporturilor maritime, iar de câțiva ani are în exploatare și zece nave de croazieră. Începând de anul trecut, compania este implicată în construcția și managementul yacht-urilor. Totodată este proprietar de hoteluri și restaurante în Cipru și Germania. Revenind la întrebarea dumneavoastră, Columbia Shipmanagement a ales Constanța pentru că este un punct turistic important, cu forță de muncă ce poate fi calificată în domeniul respectiv. Constanța e oraș la malul mării, cu tradiții marinărești, în care mulți tineri își doresc să ajungă să lucreze pe nave de croazieră.

- Cine sunt instructorii școlii din Constanța?

- Avem un corp de patru experți români, formați în Cipru. Sunt printre cei mai bine pregătiți din seria respectivă. Deja am început un curs de barmani pentru industria hotelieră și nave de pasageri. Ceea ce trebuie remarcat la UHI este faptul pregătește lucrători, le oferă locuri de muncă și, în plus, are grijă de formarea lor profesională ulterioară. UHI rămâne în contact tot timpul cu oamenii pe care i-a format.

- Pentru ce specialități se organizează cursurile?

- UHI asigură pregătirea personalului pentru baruri, restaurante, cameriste pentru hoteluri și bucătari. Pentru yacht-uri și mega-yacht-uri, pregătirea personalului e mai complexă, cuprinzând cunoștințe și deprinderi din toate aceste specialități.

- Ce condiții trebuie să îndeplinească un tânăr pentru a fi admis la cursuri?

- În primul rând trebuie să aibă dorința și voința de a lucra în această industrie, să fie serios, loial și să știe limba engleză la un nivel mediu. Școala îl poate ajuta prin cursuri de limba engleză, respectiv germană, întrucât sunt și clienți interesați ca lucrătorii pe care îi angajează să știe limba germană.

- Se primesc și fete la cursuri?

- Cursurile sunt nediscriminatorii. De altfel, la primul curs avem o fată.

- Cât durează cursurile?

- Durata lor este de trei săptămâni, câte opt ore pe zi. Atât partea teoretică, cât și cea practică se desfășoară în cadrul hotelului "Zodiac".

- Cât costă cursurile?

- Taxa totală este de 600 de euro, din care se achită 130 de euro la înscriere. Diferența se plătește după ce tânărul a terminat cursul și i se găsește un loc de muncă. O plătește în timp ce muncește.

- Câți cursanți sunt într-o clasă?

- Grupa minimă este de cinci persoane, iar cea maximă de paisprezece persoane, pentru ca experții să aibă timp să se ocupe de fiecare cursant. Este o formă de învățământ personalizată, care pune accentul pe calitate.

- Tinerilor li se garantează locurile de muncă?

- Li se garantează în măsura în care sunt serioși și se țin de treabă. Depinde numai de ei.

- Se dă examen la final?

- Cursurile se finalizează printr-un examen de absolvire care e filmat. Aceste filmări sunt prezentate companiilor care asigură managementul navelor de pasageri, al hotelurilor și restaurantelor. Ele demonstrează nivelul de performanță al absolvenților. În cazul cursului de barmani aflat în desfășurare, vă pot spune că, încă de la jumătatea cursului, toți cei șapte cursanți au fost acceptați de viitori angajatori, pe baza filmărilor.

Comentează știrea

john
10 martie 2018
columbia

alta manevra machedoneasca a Seatrans , expert sef pe spaga Litu si restul de acolo , ce sa invete acolo cum se da spaga si cum sa se torne unul pe altul ,

VICTORIA EMMANUEL
10 martie 2018
împrumut! împrumut! împrumut!!!

împrumut! împrumut! împrumut!!!Sunteți în căutarea pentru o companie de renume și acreditate de împrumut privat, care oferă împrumuturi oportunitate durata de viață.Va oferim toate tipurile de credite într-o foarte repede și modalitate ușoară, Credite personale, credite auto, credite ipotecare, student împrumuturi, împrumuturi de afaceri, credite de investitii, consolidarea datoriilor și multe altele.Au fost respinse de către bănci și alte instituții financiare?Ai nevoie de un împrumut de consolidare sau un credit ipotecar? Nu arata mai mult ca suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un lucru de domeniul trecutului.Am împrumuta fonduri pentru a persoanelor fizice și companii care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2 %.Nu numărul de securitate socială necesară și nici o verificare de credit necesare, 100 % garantat.Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență încredere și susținere și vom fi bucuroși să vă oferim un împrumut.Apoi trimite-ne un e-mail la: ([email protected]) pentru a aplica pentru un împrumut

martin
10 martie 2018
columbia

Nu mai stiti cum sa luati spaga , jupuiti copii cu minciunile voastre.Promite-ti ca pleaca in voiaj dupa ce termina ,dar pleaca doar cei cu cotizatia la zi sau pe machedonisme ala Litu &company de la Seatrans si cumetriile de acolo cu toti lingaii

marius
11 martie 2018
scoala

Numai daca va uita-ti atent la perioada scolarizarii 3 saptamani cursuri teoretice si practice 600 euro va veti da seama ca este o mare teapa , pentru ca nu are cum sa scolarizeze un cursant barman , ospatar sau ce mai vor ei din vorbe si sa fie si bine pregatit in doar 3 saptamani.Este o mare teapa de de 600 de persoana

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3923 secunde