Scandalul evaziunii pe pâine bagă guvernul în corzi și fiscul în brutării
429
Fabricile și cuptoarele de pâine intră pe mâna fiscului și inspecției muncii. 10.000 de producători de pită, franzele, chifle și covrigi vor fi trecuți prin ciur și dârmon. Autoritățile speră ca după această vastă operațiune de cernere, să rămână evazioniștii în sită. După socoteala lor, economia subterană din sectorul panificației se ridică la un miliard de euro și reprezintă circa patru-cincimi din industria pâinii. Socoteala lor este simplă: în anii ´90, statistica raporta un consum mediu de 115 kg pâine pe cap de locuitor. Acum, acesta a coborât la 24 kg.
În subteranele economiei
Autoritățile și asociațiile brutarilor nu concep că a scăzut consumul. Ele pun diferența doar pe seama economiei subteranele. În opinia lor românul mănâncă tot atâta pâine ca și acum zece sau douăzeci de ani. În schimb, patru-cincimi din aceasta nu mai este raportată, contabilizată, fiscalizată și ca atare, nu mai apare în statisticile oficiale. Altfel spus, nu consumul s-a redus, ci partea netrasparentă, alimentată de economia ilegală, a crescut.
Marile companii de morărit și panificație se plâng de ani de zile că economia subterană înflorește și le strică afacerile. Autoritățile le-au luat și nu prea în seamă. Au mai trimis fiscul și inspecția muncii să descopere grâul, făina și pâinea nefacturată ori măcar lucrătorii care muncesc la negru. Mare brânză nu au făcut. Inspectorii au găsit, pe ici, pe colo, câte o șarjă de pită fără acte și o mână de muncitori fără contracte de muncă. Sancțiunile aplicate nu au oprit coborârea consumului legal de la 115 la 24 kg pe cap de om și, dacă luăm de bune aceste date, rezultă că românul a ajuns să mănânce evaziune pe pâine.
Eșecul reformei fiscale?
Fenomenul reprezintă una dintre cele mai mari ciudățenii din economia națională. El contrazice rezultatele de până acum ale reformei fiscale. În ultimii șapte ani, dar cu precădere din 2005 și până acum, taxele și impozitele s-au redus continuu, încurajând ieșirea la suprafață a unei mari părți din economia subterană și reducerea muncii la negru. Pe de altă parte, sancțiunile împotriva evaziunii fiscale s-au înăsprit. În aceste condiții era de așteptat ca ilegalitățile din industria pâinii să se reducă sau, în cel mai rău caz, să rămână la același nivel. Or, guvernul și patronatul din panificație susțin, la unison, că evazionismul a crescut la patru-cincimi. Să înțelegem de aici că ne aflăm în fața unui eșec al politicii fiscale a guvernului, că reducerea taxelor și impozitelor ori înăsprirea sancțiunilor nu încurajează afacerile cinstite, ci, dimpotrivă, pe cele din afara legii? Dacă ar fi așa, o asemenea involuție a moralității ar trebui să o regăsim în toate ramurile economiei, nu doar în morărit și panificație. Atunci, de ce numai în acest sector lucrurile se petrec astfel? Are el ceva special?
Să vorbească sociologia!
Opinia mea este că patronatul pâinii și guvernul trebuie să revizuiască datele privind consumul de pâine. O primă eroare ar putea fi determinată de faptul că statisticienii raportează cantitățile în scădere de la un an la altul la o populație de 21 de milioane de români. Or, aceasta nu poate fi confundată cu consumatorii de pâine din țară. Circa 3,5 milioane de români au migrat pe piața internațională a muncii și mănâncă pita altor state. Deci, nu mai pot fi luați în calcul la consumul intern. Pe de altă parte, în ultimul deceniu au avut loc schimbări importante în comportamentul alimentar al românilor. Dietele fără pâine și fără paste făinoase sunt tot mai răspândite. Numărul celor care le-au eliminat din alimentația zilnică sau au redus rația zilnică a crescut sub impulsul campaniilor împotriva obezității. Instrumentele sociologiei ar putea face lumină în scandalul pâinii care a cuprins România. Problema este să se dorească acest lucru.
Dinamita prețurilor
În acest moment, atât marii producători de pâine, cât și consumatorii au interes să fie de acord cu teza evazionismului. Și unii, și alții doresc reducerea TVA la 9%, cel puțin la acest produs de bază. Iar dacă guvernul ia de bună teoria privind dimensiunea uriașă a economiei subterane din acest sector, va fi mai ușor de convins să umble la TVA, pentru a stopa creșterea prețului pâinii sub efectul scumpirii grâului. Executivul se află la mare strâmtoare. Brutarii au început, deja, să ridice prețurile cu 3 – 5% și avertizează că, până la anul, ele vor crește cu până la 30-40%. Nu pot fi obligați să le bată în cuie, pentru că piața este liberă. Desigur, guvernul ar putea să intervină pe piață, scoțând grâu din rezerva de stat. Astfel, ar ține prețul grâului cât mai jos. Dar, după cum se vede, nu-i dă mâna pentru că rezervele sunt debile.
Soluția letală
Dacă pâinea se scumpește, efectele inflaționiste și sociale vor fi majore. Populația săracă și foarte săracă va fi cea mai afectată. Vânătoarea de evazioniști nu va rezolva mai nimic. Nu va ține în frâu prețul grâului și al făinii pe piața internă și externă, iar pâinea se va scumpi în continuare. Doar reducerea TVA ar putea să mențină pâinea ieftină, cel puțin pentru o vreme, dar o asemenea măsură ar constitui un precedent și pentru alte sectoare economice. Producătorii de ulei, carne, lapte și brânzeturi ar putea recurge la teza evaziunii fiscale, la datele statistice, la argumentul scumpirii materiei prime, pentru a amenința cu scumpirile și a solicita reducerea TVA. Guvernului i-ar fi imposibil să accepte o asemenea soluție, pentru că s-ar vedea obligat să renunțe la majorarea pensiilor și la alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, ceea ce ar însemna moartea sa.
Fabricile și cuptoarele de pâine intră pe mâna fiscului și inspecției muncii. 10.000 de producători de pită, franzele, chifle și covrigi vor fi trecuți prin ciur și dârmon. Autoritățile speră ca după această vastă operațiune de cernere, să rămână evazioniștii în sită. După socoteala lor, economia subterană din sectorul panificației se ridică la un miliard de euro și reprezintă circa patru-cincimi din industria pâinii. Socoteala lor este simplă: în anii ´90, statistica raporta un consum mediu de 115 kg pâine pe cap de locuitor. Acum, acesta a coborât la 24 kg.
În subteranele economiei
Autoritățile și asociațiile brutarilor nu concep că a scăzut consumul. Ele pun diferența doar pe seama economiei subteranele. În opinia lor românul mănâncă tot atâta pâine ca și acum zece sau douăzeci de ani. În schimb, patru-cincimi din aceasta nu mai este raportată, contabilizată, fiscalizată și ca atare, nu mai apare în statisticile oficiale. Altfel spus, nu consumul s-a redus, ci partea netrasparentă, alimentată de economia ilegală, a crescut.
Marile companii de morărit și panificație se plâng de ani de zile că economia subterană înflorește și le strică afacerile. Autoritățile le-au luat și nu prea în seamă. Au mai trimis fiscul și inspecția muncii să descopere grâul, făina și pâinea nefacturată ori măcar lucrătorii care muncesc la negru. Mare brânză nu au făcut. Inspectorii au găsit, pe ici, pe colo, câte o șarjă de pită fără acte și o mână de muncitori fără contracte de muncă. Sancțiunile aplicate nu au oprit coborârea consumului legal de la 115 la 24 kg pe cap de om și, dacă luăm de bune aceste date, rezultă că românul a ajuns să mănânce evaziune pe pâine.
Eșecul reformei fiscale?
Fenomenul reprezintă una dintre cele mai mari ciudățenii din economia națională. El contrazice rezultatele de până acum ale reformei fiscale. În ultimii șapte ani, dar cu precădere din 2005 și până acum, taxele și impozitele s-au redus continuu, încurajând ieșirea la suprafață a unei mari părți din economia subterană și reducerea muncii la negru. Pe de altă parte, sancțiunile împotriva evaziunii fiscale s-au înăsprit. În aceste condiții era de așteptat ca ilegalitățile din industria pâinii să se reducă sau, în cel mai rău caz, să rămână la același nivel. Or, guvernul și patronatul din panificație susțin, la unison, că evazionismul a crescut la patru-cincimi. Să înțelegem de aici că ne aflăm în fața unui eșec al politicii fiscale a guvernului, că reducerea taxelor și impozitelor ori înăsprirea sancțiunilor nu încurajează afacerile cinstite, ci, dimpotrivă, pe cele din afara legii? Dacă ar fi așa, o asemenea involuție a moralității ar trebui să o regăsim în toate ramurile economiei, nu doar în morărit și panificație. Atunci, de ce numai în acest sector lucrurile se petrec astfel? Are el ceva special?
Să vorbească sociologia!
Opinia mea este că patronatul pâinii și guvernul trebuie să revizuiască datele privind consumul de pâine. O primă eroare ar putea fi determinată de faptul că statisticienii raportează cantitățile în scădere de la un an la altul la o populație de 21 de milioane de români. Or, aceasta nu poate fi confundată cu consumatorii de pâine din țară. Circa 3,5 milioane de români au migrat pe piața internațională a muncii și mănâncă pita altor state. Deci, nu mai pot fi luați în calcul la consumul intern. Pe de altă parte, în ultimul deceniu au avut loc schimbări importante în comportamentul alimentar al românilor. Dietele fără pâine și fără paste făinoase sunt tot mai răspândite. Numărul celor care le-au eliminat din alimentația zilnică sau au redus rația zilnică a crescut sub impulsul campaniilor împotriva obezității. Instrumentele sociologiei ar putea face lumină în scandalul pâinii care a cuprins România. Problema este să se dorească acest lucru.
Dinamita prețurilor
În acest moment, atât marii producători de pâine, cât și consumatorii au interes să fie de acord cu teza evazionismului. Și unii, și alții doresc reducerea TVA la 9%, cel puțin la acest produs de bază. Iar dacă guvernul ia de bună teoria privind dimensiunea uriașă a economiei subterane din acest sector, va fi mai ușor de convins să umble la TVA, pentru a stopa creșterea prețului pâinii sub efectul scumpirii grâului. Executivul se află la mare strâmtoare. Brutarii au început, deja, să ridice prețurile cu 3 – 5% și avertizează că, până la anul, ele vor crește cu până la 30-40%. Nu pot fi obligați să le bată în cuie, pentru că piața este liberă. Desigur, guvernul ar putea să intervină pe piață, scoțând grâu din rezerva de stat. Astfel, ar ține prețul grâului cât mai jos. Dar, după cum se vede, nu-i dă mâna pentru că rezervele sunt debile.
Soluția letală
Dacă pâinea se scumpește, efectele inflaționiste și sociale vor fi majore. Populația săracă și foarte săracă va fi cea mai afectată. Vânătoarea de evazioniști nu va rezolva mai nimic. Nu va ține în frâu prețul grâului și al făinii pe piața internă și externă, iar pâinea se va scumpi în continuare. Doar reducerea TVA ar putea să mențină pâinea ieftină, cel puțin pentru o vreme, dar o asemenea măsură ar constitui un precedent și pentru alte sectoare economice. Producătorii de ulei, carne, lapte și brânzeturi ar putea recurge la teza evaziunii fiscale, la datele statistice, la argumentul scumpirii materiei prime, pentru a amenința cu scumpirile și a solicita reducerea TVA. Guvernului i-ar fi imposibil să accepte o asemenea soluție, pentru că s-ar vedea obligat să renunțe la majorarea pensiilor și la alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, ceea ce ar însemna moartea sa.
În subteranele economiei
Autoritățile și asociațiile brutarilor nu concep că a scăzut consumul. Ele pun diferența doar pe seama economiei subteranele. În opinia lor românul mănâncă tot atâta pâine ca și acum zece sau douăzeci de ani. În schimb, patru-cincimi din aceasta nu mai este raportată, contabilizată, fiscalizată și ca atare, nu mai apare în statisticile oficiale. Altfel spus, nu consumul s-a redus, ci partea netrasparentă, alimentată de economia ilegală, a crescut.
Marile companii de morărit și panificație se plâng de ani de zile că economia subterană înflorește și le strică afacerile. Autoritățile le-au luat și nu prea în seamă. Au mai trimis fiscul și inspecția muncii să descopere grâul, făina și pâinea nefacturată ori măcar lucrătorii care muncesc la negru. Mare brânză nu au făcut. Inspectorii au găsit, pe ici, pe colo, câte o șarjă de pită fără acte și o mână de muncitori fără contracte de muncă. Sancțiunile aplicate nu au oprit coborârea consumului legal de la 115 la 24 kg pe cap de om și, dacă luăm de bune aceste date, rezultă că românul a ajuns să mănânce evaziune pe pâine.
Eșecul reformei fiscale?
Fenomenul reprezintă una dintre cele mai mari ciudățenii din economia națională. El contrazice rezultatele de până acum ale reformei fiscale. În ultimii șapte ani, dar cu precădere din 2005 și până acum, taxele și impozitele s-au redus continuu, încurajând ieșirea la suprafață a unei mari părți din economia subterană și reducerea muncii la negru. Pe de altă parte, sancțiunile împotriva evaziunii fiscale s-au înăsprit. În aceste condiții era de așteptat ca ilegalitățile din industria pâinii să se reducă sau, în cel mai rău caz, să rămână la același nivel. Or, guvernul și patronatul din panificație susțin, la unison, că evazionismul a crescut la patru-cincimi. Să înțelegem de aici că ne aflăm în fața unui eșec al politicii fiscale a guvernului, că reducerea taxelor și impozitelor ori înăsprirea sancțiunilor nu încurajează afacerile cinstite, ci, dimpotrivă, pe cele din afara legii? Dacă ar fi așa, o asemenea involuție a moralității ar trebui să o regăsim în toate ramurile economiei, nu doar în morărit și panificație. Atunci, de ce numai în acest sector lucrurile se petrec astfel? Are el ceva special?
Să vorbească sociologia!
Opinia mea este că patronatul pâinii și guvernul trebuie să revizuiască datele privind consumul de pâine. O primă eroare ar putea fi determinată de faptul că statisticienii raportează cantitățile în scădere de la un an la altul la o populație de 21 de milioane de români. Or, aceasta nu poate fi confundată cu consumatorii de pâine din țară. Circa 3,5 milioane de români au migrat pe piața internațională a muncii și mănâncă pita altor state. Deci, nu mai pot fi luați în calcul la consumul intern. Pe de altă parte, în ultimul deceniu au avut loc schimbări importante în comportamentul alimentar al românilor. Dietele fără pâine și fără paste făinoase sunt tot mai răspândite. Numărul celor care le-au eliminat din alimentația zilnică sau au redus rația zilnică a crescut sub impulsul campaniilor împotriva obezității. Instrumentele sociologiei ar putea face lumină în scandalul pâinii care a cuprins România. Problema este să se dorească acest lucru.
Dinamita prețurilor
În acest moment, atât marii producători de pâine, cât și consumatorii au interes să fie de acord cu teza evazionismului. Și unii, și alții doresc reducerea TVA la 9%, cel puțin la acest produs de bază. Iar dacă guvernul ia de bună teoria privind dimensiunea uriașă a economiei subterane din acest sector, va fi mai ușor de convins să umble la TVA, pentru a stopa creșterea prețului pâinii sub efectul scumpirii grâului. Executivul se află la mare strâmtoare. Brutarii au început, deja, să ridice prețurile cu 3 – 5% și avertizează că, până la anul, ele vor crește cu până la 30-40%. Nu pot fi obligați să le bată în cuie, pentru că piața este liberă. Desigur, guvernul ar putea să intervină pe piață, scoțând grâu din rezerva de stat. Astfel, ar ține prețul grâului cât mai jos. Dar, după cum se vede, nu-i dă mâna pentru că rezervele sunt debile.
Soluția letală
Dacă pâinea se scumpește, efectele inflaționiste și sociale vor fi majore. Populația săracă și foarte săracă va fi cea mai afectată. Vânătoarea de evazioniști nu va rezolva mai nimic. Nu va ține în frâu prețul grâului și al făinii pe piața internă și externă, iar pâinea se va scumpi în continuare. Doar reducerea TVA ar putea să mențină pâinea ieftină, cel puțin pentru o vreme, dar o asemenea măsură ar constitui un precedent și pentru alte sectoare economice. Producătorii de ulei, carne, lapte și brânzeturi ar putea recurge la teza evaziunii fiscale, la datele statistice, la argumentul scumpirii materiei prime, pentru a amenința cu scumpirile și a solicita reducerea TVA. Guvernului i-ar fi imposibil să accepte o asemenea soluție, pentru că s-ar vedea obligat să renunțe la majorarea pensiilor și la alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, ceea ce ar însemna moartea sa.
Fabricile și cuptoarele de pâine intră pe mâna fiscului și inspecției muncii. 10.000 de producători de pită, franzele, chifle și covrigi vor fi trecuți prin ciur și dârmon. Autoritățile speră ca după această vastă operațiune de cernere, să rămână evazioniștii în sită. După socoteala lor, economia subterană din sectorul panificației se ridică la un miliard de euro și reprezintă circa patru-cincimi din industria pâinii. Socoteala lor este simplă: în anii ´90, statistica raporta un consum mediu de 115 kg pâine pe cap de locuitor. Acum, acesta a coborât la 24 kg.
În subteranele economiei
Autoritățile și asociațiile brutarilor nu concep că a scăzut consumul. Ele pun diferența doar pe seama economiei subteranele. În opinia lor românul mănâncă tot atâta pâine ca și acum zece sau douăzeci de ani. În schimb, patru-cincimi din aceasta nu mai este raportată, contabilizată, fiscalizată și ca atare, nu mai apare în statisticile oficiale. Altfel spus, nu consumul s-a redus, ci partea netrasparentă, alimentată de economia ilegală, a crescut.
Marile companii de morărit și panificație se plâng de ani de zile că economia subterană înflorește și le strică afacerile. Autoritățile le-au luat și nu prea în seamă. Au mai trimis fiscul și inspecția muncii să descopere grâul, făina și pâinea nefacturată ori măcar lucrătorii care muncesc la negru. Mare brânză nu au făcut. Inspectorii au găsit, pe ici, pe colo, câte o șarjă de pită fără acte și o mână de muncitori fără contracte de muncă. Sancțiunile aplicate nu au oprit coborârea consumului legal de la 115 la 24 kg pe cap de om și, dacă luăm de bune aceste date, rezultă că românul a ajuns să mănânce evaziune pe pâine.
Eșecul reformei fiscale?
Fenomenul reprezintă una dintre cele mai mari ciudățenii din economia națională. El contrazice rezultatele de până acum ale reformei fiscale. În ultimii șapte ani, dar cu precădere din 2005 și până acum, taxele și impozitele s-au redus continuu, încurajând ieșirea la suprafață a unei mari părți din economia subterană și reducerea muncii la negru. Pe de altă parte, sancțiunile împotriva evaziunii fiscale s-au înăsprit. În aceste condiții era de așteptat ca ilegalitățile din industria pâinii să se reducă sau, în cel mai rău caz, să rămână la același nivel. Or, guvernul și patronatul din panificație susțin, la unison, că evazionismul a crescut la patru-cincimi. Să înțelegem de aici că ne aflăm în fața unui eșec al politicii fiscale a guvernului, că reducerea taxelor și impozitelor ori înăsprirea sancțiunilor nu încurajează afacerile cinstite, ci, dimpotrivă, pe cele din afara legii? Dacă ar fi așa, o asemenea involuție a moralității ar trebui să o regăsim în toate ramurile economiei, nu doar în morărit și panificație. Atunci, de ce numai în acest sector lucrurile se petrec astfel? Are el ceva special?
Să vorbească sociologia!
Opinia mea este că patronatul pâinii și guvernul trebuie să revizuiască datele privind consumul de pâine. O primă eroare ar putea fi determinată de faptul că statisticienii raportează cantitățile în scădere de la un an la altul la o populație de 21 de milioane de români. Or, aceasta nu poate fi confundată cu consumatorii de pâine din țară. Circa 3,5 milioane de români au migrat pe piața internațională a muncii și mănâncă pita altor state. Deci, nu mai pot fi luați în calcul la consumul intern. Pe de altă parte, în ultimul deceniu au avut loc schimbări importante în comportamentul alimentar al românilor. Dietele fără pâine și fără paste făinoase sunt tot mai răspândite. Numărul celor care le-au eliminat din alimentația zilnică sau au redus rația zilnică a crescut sub impulsul campaniilor împotriva obezității. Instrumentele sociologiei ar putea face lumină în scandalul pâinii care a cuprins România. Problema este să se dorească acest lucru.
Dinamita prețurilor
În acest moment, atât marii producători de pâine, cât și consumatorii au interes să fie de acord cu teza evazionismului. Și unii, și alții doresc reducerea TVA la 9%, cel puțin la acest produs de bază. Iar dacă guvernul ia de bună teoria privind dimensiunea uriașă a economiei subterane din acest sector, va fi mai ușor de convins să umble la TVA, pentru a stopa creșterea prețului pâinii sub efectul scumpirii grâului. Executivul se află la mare strâmtoare. Brutarii au început, deja, să ridice prețurile cu 3 – 5% și avertizează că, până la anul, ele vor crește cu până la 30-40%. Nu pot fi obligați să le bată în cuie, pentru că piața este liberă. Desigur, guvernul ar putea să intervină pe piață, scoțând grâu din rezerva de stat. Astfel, ar ține prețul grâului cât mai jos. Dar, după cum se vede, nu-i dă mâna pentru că rezervele sunt debile.
Soluția letală
Dacă pâinea se scumpește, efectele inflaționiste și sociale vor fi majore. Populația săracă și foarte săracă va fi cea mai afectată. Vânătoarea de evazioniști nu va rezolva mai nimic. Nu va ține în frâu prețul grâului și al făinii pe piața internă și externă, iar pâinea se va scumpi în continuare. Doar reducerea TVA ar putea să mențină pâinea ieftină, cel puțin pentru o vreme, dar o asemenea măsură ar constitui un precedent și pentru alte sectoare economice. Producătorii de ulei, carne, lapte și brânzeturi ar putea recurge la teza evaziunii fiscale, la datele statistice, la argumentul scumpirii materiei prime, pentru a amenința cu scumpirile și a solicita reducerea TVA. Guvernului i-ar fi imposibil să accepte o asemenea soluție, pentru că s-ar vedea obligat să renunțe la majorarea pensiilor și la alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, ceea ce ar însemna moartea sa.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!