€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Șapte guverne n-au reușit să finalizeze șoseaua de centură a municipiului Constanța

Ştire online publicată Vineri, 06 Aprilie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Construcția șoselei de centură a municipiului Constanța a început în octombrie 2007, sub Guvernul Tăriceanu, și, conform declarațiilor conducerii de la acea vreme a Regionalei de Drumuri și Poduri Constanța, care superviza execuția, ar fi trebuit să dureze numai doi ani. După aproape cinci ani, mai exact pe data de 18 iulie 2012, investiția a fost parțial realizată, tronsonul de nord al șoselei fiind deschis traficului rutier.

Au trecut zece ani și cinci luni de la debutul lucrărilor de construcție, timp în care s-au schimbat vreo șapte guverne, dar șoseaua de centură tot n-a fost finalizată.

Din capul locului trebuie precizat faptul că această investiție are o importanță capitală pentru economia județului și pentru viața de zi cu zi a locuitorilor din Constanța. Menirea ei este să extragă din traficul municipiului un flux uriaș de autovehicule, în special cele din transportul greu. Iar odată cu ele, cantitățile aferente de emisii de gaze sunt mutate din oraș în… câmp.

Pe de altă parte, șoseaua de centură are și o importanță strategică, pentru portul Constanța, economia și securitatea națională și pentru Uniunea Europeană, întrucât asigură continuitatea cu tronsonul final al autostrăzii A2, parte integrantă a axei prioritare TEN - T 7, ramura nordică care străbate România de la Vest la Est pe traseul: Nădlac - Arad - Timișoara - Lugoj - Deva - Orăștie - Sibiu - Pitești - București - Cernavodă - Constanța.

Documentația tehnico-economică a obiectivului fusese aprobată prin HG nr. 1327/2005, iar finanțarea, asigurată în baza acordului de împrumut cu BERD, semnat pe 7 Decembrie 2005, și de la bugetul de stat.

Stimați cititori, faptul că această investiție nu a fost finalizată nici după un deceniu nu mai miră pe nimeni într-o țară plină de lucrări de infrastructură începute și neterminate, în care s-au băgat miliarde și miliarde de euro.

Cu adevărat uimitor este faptul că Guvernul Dăncilă, criticat pentru tăierea fondurilor de investiții, și-a adus aminte de acest proiect și vrea să îl ducă la bun sfârșit.

În Săptămâna Patimilor, Executivul a adoptat hotărârea de modificare a indicatorilor tehnico - economici ai șoselei de centură, astfel încât să se asigure cadrul legal pentru continuarea lucrărilor.

Din referatul de fundamentare a actului normativ rezultă că principalele revizuiri tehnice și financiare, față de studiul de fezabilitate inițial din 2005, sunt următoarele:

- suprafața de teren necesară construirii autostrăzii a devenit 2.878.300 mp, față de 1.081.850 mp cât s-a estimat prin studiul de fezabilitate inițial;

- lungimea variantei de ocolire este de 21,775 km, rezultați din măsurătorile topografice de detaliu, față de 22,165 km, estimați în studiul de fezabilitate;

- numărul podurilor și pasajelor a crescut de la 21, cât s-a estimat în studiul de fezabilitate inițial, la 23;

- au fost reconfigurate nodurile rutiere Ovidiu (km 0+000 - km 1+384) și Agigea (km 19+811);

- față de 5 zone identificate inițial, în care trebuiau executate îmbunătățirea terenului de fundare și consolidări de terasamente, au fost identificate 23 de zone care au necesitat diferite soluții de consolidare;

În prezent, pentru finalizarea șoselei de centură au mai rămas de executat următoarele lucrări:

- asigurarea utilităților necesare funcționării autostrăzii - canalizare, alimentare cu gaze și electricitate, telefonie;

- lucrări de terasamente și sistem rutier la nodul rutier Ovidiu;

- drenaje; consolidări; împrejmuiri;

- lucrări aferente centrului de întreținere și coordonare;

- marcaje și semnalizare rutieră;

- poduri, pasaje la nodul rutier Poiana;

- lucrări de protecția mediului.

Până la finalizarea investiției sunt necesare cheltuieli cu: despăgubirile aferente achiziției de terenuri, proiectarea, consultanța, organizarea de șantier și dispute aflate în arbitraj.

Va reuși Guvernul Dăncilă să ducă la bun sfârșit proiectul? Sau va preda ștafeta viitorului Executiv?

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8835 secunde