Salariaţii care au avut activitatea întreruptă vor primi sprijin financiar

Duminică, 14 Martie 2021, 21:41
349
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat de curând mai multe acte normative prin care se instituie scheme de ajutor de stat pentru categorii afectate de pandemia de coronavirus. Una dintre ele se referă la acordarea unor măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor care au avut de suferit de pe urma răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Astfel, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 120/2020, prin care se acordă indemnizaţia în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat pentru salariaţii angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a unei anchete epidemiologice efectuată de direcţiile de sănătate publică judeţene, pe perioada în care activitatea acestora a fost întreruptă sau redusă, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, se precizează în actul normativ. Astfel, salariaţii angajatorilor a căror activitate a fost suspendată din cauza crizei sanitare vor beneficia de o indemnizaţie prevăzută de lege, calculată raportat la perioada în care respectiva activitate a fost suspendată.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a promulgat şi trei acte normative care aprobă plata unor scheme de ajutor de stat pentru susţinerea crescătorilor din sectorul bovin, a celor din sectorul suin şi a celor din sectorul avicol, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1999 secunde