Să ne rugăm la Dumnezeu să plouă

505
Să ne rugăm la Dumnezeu să plouă - 86bfa41d90cd08152818c42c21fd35e4.jpg
Anunțam, la începutul lunii februarie că, în județul Constanța, au fost încheiate, până la acea oră, doar 14 contracte multianuale pentru prestarea serviciilor de irigații cu Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF), Sucursala Dobrogea, cu tot atâtea organizații, pentru o suprafață de doar 9.500 hectare.
Chiar dacă termenul limită până la care agricultorii constănțeni ar fi putut încheia astfel de contracte a fost 28 februarie, nu au mai intervenit mari modificări, în bine. Din contră chiar. Până la această dată trebuia, obligatoriu, să se achite și avansul minim de 20% din valoarea tarifului anual pentru sezonul de irigații 2011. Acest lucru nu s-a făcut însă nici măcar pentru toate cele 9.500 de hectare pentru care s-au încheiat, inițial, contracte pentru prestarea serviciilor de irigații.
Potrivit ing. Veronica Petrișoaia, purtătorul de cuvânt al ANIF Sucursala Dobrogea, suprafața de la nivelul Constanței pentru care s-a achitat inclusiv avansul este de 9.236 hectare. Pentru diferența de până la 9.500 hectare, contractele devin nule.
Constanța stă însă chiar bine la acest capitol. Unitatea de administrare Tulcea, aflată tot în subordinea ANIF Dobrogea, a încheiat contracte pentru irigații pentru o suprafață de 15.000 hectare, dar se pare că doar 8.354 de hectare vor putea fi udate, având în vedere că doar pentru acestea s-a achitat avansul în perioada de depunere a documentației necesare.

"O să ne uităm în sus și anul asta"
Unul dintre principalele motive din cauza căruia agricultorii au renunțat în ultimii doi ani la irigații este reprezentat de costurile mari pe care ar trebui să le suporte, odată cu eliminarea subvențiilor de stat, începând cu 2010, pentru prestarea serviciilor de irigații (exploatare, întreținere și repa-rații). Cum statul nu-și mai dă inte-resul să susțină în acest sens agricultura, marea parte a constănțenilor au început să se mulțumească doar cu recolte în funcție de… vreme. "Singura speranță, să avem ploi! O să ne uităm în sus și anul acesta", a precizat președintele Asociației Producătorilor Agricoli Privați de Cereale și Plante Oleaginoase Constanța, Gheorghe Lămureanu.
Din păcate, zona Dobrogei nu prea se bucură de vreme care să țină cu agricultorii. În ultimii ani, arșița a al-ternat cu ploi violente, care au făcut mai mult rău decât bine. "Presupun că în câțiva ani nu se va mai face agricultură, dacă nu se schimbă ceva. O să rămânem cu agricultura de subzistență", a precizat Lămureanu.
"Nu este bine deloc sensul în care merge politica agrară. Noi am luptat să facem ceva în ceea ce privește irigatul. A fost în zadar. E mare păcat și ca o investiție deja făcută să nu se folosească. Este păcat și de sutele de specialiști pe care îi are ANIF Dobrogea, oameni foarte bine pregătiți", a mai adăugat Gheorghe Lămureanu.
Ceva promisiuni în acest sens au venit, zilele trecute, de la ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, care a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o conferință intitulată "Irigatul și piața - componente fundamentale ale progresului agriculturii", organizată în municipiul Brăila de către Asociația Producătorilor Agricoli Brăila. Tabără a precizat că dorește să pregătească un pachet de măsuri prin care să susțină sistemele de irigații din România, fără de care nu se poate realiza o producție agricolă stabilă. De altfel, în prezent, ministerul analizează posibilitatea ca irigațiile să fie susținute prin compensări acordate organizațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 02 Martie 2011
Stire din Economie : Coșmarul de la halta Traian
Pagina a fost generata in 1.7972 secunde