Romgaz și-a dat în judecată personalul de conducere

248
Romgaz și-a dat în judecată personalul de conducere - romgazadatinjudecatapersonalulde-1528886593.jpg

Articole de la același autor

În cursul anului 2016, activitatea Romgaz a făcut obiectul unui control al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Sibiu, în urma controlului fiind emisă Decizia nr. 26/01.06.2016. se arată într-un comunicat de presă.

Printre măsurile dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 26/2016 este prevăzută: "Identificarea plăților nejustificate reprezentând sporul acordat pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, calcularea, stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia conform prevederilor legale".

Având în vedere faptul că Decizia Curții de Conturi are caracter executoriu, Conducerea Romgaz, prin structurile de specialitate, a stabilit întinderea presupusului prejudiciu (Decizia Curții este

contestată în instanță) și a dispus măsuri de recuperare a acestuia. În scopul recuperării sumelor identificate ca prejudiciu și, pentru a preîntâmpina demararea unor litigii împotriva salariaților, inițial, s-au transmis notificări către salariații care au încasat aceste sume, în vederea recuperării lor pe care amiabilă.

Întrucât recuperarea pe cale amiabilă nu a fost posibilă în cazul tuturor salariaților notificați, societatea s-a văzut nevoită să demareze acțiuni judecătorești în acest sens. Până la data prezentei s-au înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu 60 de dosare având ca obiect recuperarea acestor sume, dosare în care calitatea de pârât este deținută de o parte a personalului de conducere - Sediu Romgaz.

În perioada imediat următoare vor fi formulate acțiuni judecătorești în vederea recuperării sporului acordat pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru și împotriva angajaților din cadrul sucursalelor Romgaz, care au beneficiat de aceste sume, se arată în comunicat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 13 Iunie 2018
Stire din Economie : Comerțul auto-moto a prins viteză
Miercuri, 13 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 1.9767 secunde