România va putea fi interconectată energetic cu Republica Moldova

Luni, 14 Iunie 2021, 17:56
151
Ministrul Energiei, Virgil Popescu s-a aflat zilele trecute la Luxemburg unde a participat la reuniunea Consiliului Energiei. El a transmis pe pagina sa de Facebook că pentru România, acordul politic semnat cu toţi miniştrii Energiei ai ţărilor UE va fi favorabil pentru ţara noastră. „Am ajuns la un acord politic pe marginea propunerii de revizuire a regulamentului privind rețelele transeuropene în domeniul energiei (TEN-E). Regulamentul facilitează realizarea investițiilor în infrastructura energetică transfrontalieră. Din perspectiva României, textul acordului permite finanțarea proiectelor de tip blending – injecția de hidrogen și alte gaze decarbonizate prin modernizarea infrastructurii existente de gaze naturale.

Blending-ul reprezintă o etapă importantă pentru stimularea producției de hidrogen și dezvoltării unei piețe competitive a hidrogenului în UE”, a scris ministrul Popescu pe Facebook. Proiectele de infrastructură care leagă reţelele energetice ale UE cu state terţe sunt susţinute de textul acordului. Astfel, interconectările energetice cu Republica Moldova vor deveni prioritare şi vor putea fi finanţate cu fonduri europene. Totodată, miniştririi Energiei au decis să înceteze orice sprijin pentru noi proiecte de petrol şi gaze natural şi să introducă criterii obligatorii de sustenabilitate pentru toate proiectele de infrastructură în energie, scrie BFMTV. Totuși, miniștrii au convenit să acorde o perioadă de tranziție până în 2029 pentru transportul mixului de hidrogen cu gaze naturale prin conductele existente.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3373 secunde