România susține implementarea rapidă a instrumentului SURE

163

Articole de la același autor

La finalul săptămânii trecute, miniștrii finanțelor și economiei din Uniunea Europeană au avut un schimb de opinii cu privire la progresele înregistrate în aplicarea măsurilor de răspuns la criza Covid-19 la nivelul UE.

"Redresarea economică rapidă a UE depinde de modul în care reușim să punem în aplicare măsurile deja convenite, precum și instrumentul de redresare. Trebuie să ținem cont de necesitățile diferite ale statelor membre, să asigurăm flexibilitate în aplicarea instrumentelor și să evităm introducerea unor sarcini administrative nejustificate", a spus ministrul Finanțelor publice, Florin Cîțu, în intervenția sa din cadrul videoconferinței Consiliului Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN).

El a precizat că România susține implementarea rapidă a instrumentului SURE. Acesta presupune o asistență financiară de până la 100 miliarde euro, sub formă de împrumuturi destinate atenuării riscului de șomaj și se adresează tuturor statelor membre. Ele vor contribui cu garanții de 25% din volumul facilității (25 miliarde euro), care se vor constitui ca datorie publică guvernamentală garantată și nu vor avea impact pe deficit decât în cazul în care sunt executate. În cazul României, garanțiile se ridică la 393 milioane euro. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4286 secunde