România așteaptă de decenii un sistem de amenajări hidrotehnice împotriva inundațiilor

Anul 2020 va intra în istoria țării ca "anul nenorocirilor". Mai întâi ne-a lovit pandemia Covid, venită la pachet cu o criză economică. Imediat după ea a urmat cea mai cumplită secetă din ultimii 60 de ani. Abia ce nemaivăzuta uscăciune și-a încheiat opera de distrugere a culturilor de grâu, orz, ovăz, secară și rapiță, că s-a dezlănțuit potopul. Ploile torențiale au provocat viituri și inundații în numeroase județe: Harghita, Covasna, Timiș, Bihor, Dâmbovița, Ilfov, Galați și chiar în mahalalele Bucureștiului. Iar grindina și-a adus partea sa de contribuție la dezastrul național.

Corupția își dă mâna cu inundațiile

De câte ori plouă ceva mai apăsat, e nenorocire în România. Sate întregi dispar sub ape. Digurile, zăgazurile, podurile proiectate și construite pe criterii clientelare sunt spulberate de viituri. Amenajările hidrologice șubrezite de corupție nu reușesc să apere oamenii și agoniseala lor de o viață de forța dezlănțuită a râurilor scăpate din matcă. Parcă Dumnezeu ar vrea să pedepsească țara pentru că a irosit banii și anii. Dar în loc să-i lovească pe acei puțini, care au cernut, prin firmele lor, sutele de miliarde de lei ce trebuiau să ajungă în digurile de apărare, îi nimerește tot pe cei mulți și obidiți. Așa este de când lumea și pământul: bogatul e cu foloasele, sărmanul, cu ponoasele.

Prin anii ’90 guvernanții de stânga găsiseră explicația "științifică" a pacostei diluviene care-i lovește mereu pe oameni: împroprietărirea. Afirmau că, de când au fost preluate pădurile de proprietarii de drept, care au început să le taie, torenții sunt mai vijelioși, iar alunecările de teren mai mari.

Inundații au fost în țară și înainte de retrocedarea pădurilor, dar niciodată nu s-a dat vina pe relațiile de proprietate. Desigur, modul în care sunt administrate pădurile, defrișările de pe pante, contribuie la apariția alunecărilor de teren într-o zonă sau alta. Dar sunt multe alte cauze ce stau la baza dezastrelor provocate de ploi. Faptul că, tot mai frecvent, apar fenomene meteorologice nemaiîntâlnite - tornade, care mătură acoperișurile și lasă pădurile fără frunziș, grindină cu bucăți de gheață cât oul de gâscă - sau că plouă cu 50 în loc de 20 de litri pe metrul pătrat, este tot rezultatul retrocedării pădurilor?

Soluția: un program hidrotehnic național

Inundațiile demonstrează că România are nevoie de un program hidrotehnic de mare anvergură, care să rezolve problemele de amenajare sigură a cursurilor râurilor și de preluare a apelor provenite din topirea zăpezilor și din ploile cu debite diluviene. Amenajările actuale nu mai asigură securitatea oamenilor și a bunurilor. Țara trebuie să facă un efort material uriaș pentru refacerea și consolidarea infrastructurii hidrotehnice, astfel încât să reziste la precipitații mult mai abundente.

Necazurile pricinuite de schimbările climaterice din ultimele decenii, care ne-au adus secetă ani la rând, tornade, grindină și ploi catastrofale, ne avertizează că trebuie să ne luăm măsuri de apărare la nivel național. România trebuie să ridice diguri și poduri solide, să construiască lacuri de acumulare și sisteme de irigații eficiente pentru anii de secetă, să ridice păduri în calea torenților și alunecărilor de teren.

De acestea este nevoie nu doar pentru protecția vieții oamenilor, ci și a proprietăților și investițiilor. Nimeni nu vine să bage banii în România dacă știe că vor fi luați de ape.

Un program hidrotehnic la scară națională va impulsiona creșterea economică și calitatea vieții. El va asigura zeci și sute de mii de locuri de muncă în construcții, proiectare și în industriile conexe, în domeniul serviciilor și al comerțului.

Dar toate acestea, fără o voință politică, rămân speranțe deșarte, la fel ca și visul că vom scăpa vreodată de corupția demolatoare de diguri și poduri.

Convingerea mea este că amenajarea hidrotehnică a teritoriului României împotriva inundațiilor va începe abia după ce politicienii vor fi luați de viituri.