România a importat 1.500 de MW de energie electrică în dimineața de luni, după ce Unitatea II de la Cernavodă s-a oprit în weekend

304
România a importat 1.500 de MW de energie electrică în dimineața de luni, după ce Unitatea II de la Cernavodă s-a oprit în weekend - curent-1626084594.jpg

Articole recomandate

România a importat aproximativ 1.500 de MW de energie luni dimineaţă, după ce, sâmbătă, Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la reţea în urma unei defecţiuni la partea clasică.


Astfel, la ora 10:40, consumul naţional de energie era de 7.807 MW, iar producţia de 6.373 MW, diferenţa de 1.434 MW fiind reprezentată de importuri, transmite Agerpres. 


Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în după-amiaza zilei de sâmbătă de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, potrivit Nuclearelectrica.


„Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN", precizează reprezentanţii companiei.


Aceştia subliniază că deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.484 secunde