România a câștigat la Washington procesul arbitral cu Alpiq AG

250
România a câștigat la Washington procesul arbitral cu Alpiq AG - romaniaacastigat-1542126911.jpg

Articole de la același autor

Hidroelectrica salută hotărârea tribunalului arbitral internațional de la Washington, ICSID (constituit sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la investiții), prin care au fost respinse pretențiile financiare ale Alpiq AG față de statul român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei, se arată într-un comunicat de presă. Practic, prin hotărârea pronunțată în data de 9 noiembrie 2018, instanța a acordat câștig de cauza României, considerând nefondata solicitarea Alpiq AG Elvetia de a primi despăgubiri în valoare de circa 450 de milioane de dolari pentru denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica.

În comunicat se reamintește că, după o serie de procese pierdute împotriva Hidroelectrica, Alpiq AG a deschis - în anul 2014, procedura de arbitraj internațional, compania considerând ca România a încălcat drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiții dintre România și Elveția (BIT, 1993) și tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994). în motivarea procesului arbitral, Alpiq a invocat - între altele, motive precum exproprierea investiției și încălcarea obligației statului român de a acorda un tratament just și echitabil. Toate capetele acțiunii arbitrale au fost respinse prin hotărârea din 9 noiembrie.

"Decizia CSID închide încă un capitol sumbru din saga băieților deștepți. A fost o lecție dură nu doar pentru companie, ci și pentru economia româneasca în ansamblu. Faptul ca Ministerul Energiei a câștigat această bătălie pentru români și pentru Hidroelectrica nu poate decât să ne bucure. Ni se certifică faptul că, la capătul unei lupte de uzură, a fost făcută dreptate. Ne dorim ca, pe viitor, nimic să nu mai umbrească potențialul companiei. Considerăm încheiate episoadele sau a investițiilor făcute fără sens și justificare economică. Hidroelectrica poate și merită mai mult" – a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului companiei.

Hidroelectrica estimează că, în 2018, va obține un profit net de peste două miliarde de lei. Compania are prevăzute în planul de afaceri investiții de peste 5,56 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4816 secunde