Reprezentanții portului Rotterdam i-au cerut ajutor ministrului Fenechiu

209
Ieri, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a întâlnit, la sediul ministerului, cu Roger Clasquin, directorul Portului Internațional Rotterdam și Ronald Voogt, manager de proiect. 

Reprezentanții portului Rotterdam au propus continuarea colaborării privind dezvoltarea portului Constanța, începută în baza Memorandumului din 2011. Colaborare are la bază interesul pe care mulți investitori l-au arătat față de portul Constanța, dorind, totodată, o calitate a serviciilor asemănătoare celor din portul Rotterdam. 

Reprezentanții olandezi "au arătat că, până în acest moment, nu s-a realizat nimic concret în sen-sul prevăzut de Memorandumul din 2011 și și-au manifestat dis-ponibilitatea de a ajuta autoritățile române pe tot parcursul elaborării Master Planului în portul Constanța sau chiar de a participa financiar la viitoarele proiecte de dezvoltare".

Ministrul Relu Fenechiu a propus formarea unui grup de lucru care va prezenta, în cel mai scurt timp, maxim o săptămână, o strategie și un calendar al activităților dintre cele două entități.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.459 secunde