Remus Vulpescu, șeful OPSPI: Am fost scandalizat de documentele depuse de Diaconescu

435
Remus Vulpescu, șeful OPSPI: Am fost scandalizat de documentele depuse de Diaconescu - remusvulpescu90584500-1348917426.jpg

Articole recomandate

Șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu s-a declarat scandalizat și sub imperiul unei emoții puternice după ce Dan Diaconescu a prezentat documentele care ar fi dovedit existența banilor necesari pentru plata achiziționării Oltchim. "Erau de natură să mă facă să mă îndrept spre sediul altor autorități", a spus Vulpescu pentru România TV.
În cadrul unei intervenții telefonice la România TV, Vulpescu a negat afirmațiile lui Dan Diaconescu potrivit căruia, în timpul negocierilor privind contractul de privatizare al Oltchim, șeful OPSPI ar fi ascultat muzică, anume Tudor Gheorghe. Remus Vulpescu a spus că a făcut acest lucru doar după încheierea ședinței și pentru a se calma după ce Diaconescu a prezentat actele despre care spune că ar proba existența celor 45 de milioane de euro pe care i-a licitat.

"Este fals. Sunt minciuni 'inedite'. După semnarea procesului-verbal de aseară, deci după ce ședința de negocieri se încheiase, am simțit nevoia să ascult o melodie românească, fiind sub impresia unei emoții foarte puternice produse de documentele depuse de către Dan Diaconescu. Erau de natură să mă facă să mă îndrept spre sediul altor autorități", a declarat Remus Vulpescu.

Acesta a refuzat să precizeze care sunt autoritățile pe care ar fi vrut să le informeze despre documentele patronului OTV, dar a precizat că hârtiile erau despre banii pe care i-ar avea Diaconescu pentru Oltchim. "Am fost scandalizat să primesc acele documente, de faptul că le numește dovezi ale existenței banilor. Este impropriu spus documente... acele hârtii", a comentat Vulpescu, arătând că există înregistrarea audio a negocierilor care-i poate proba spusele.

Cât privește intenția lui Diaconescu de a plăti cash salariile de la Oltchim, Vulpescu a spus: "Prețul dat de către Dan Diaconescu statului român nu poate fi plătit cu saci, ci prin transfer bancar. Este o modalitate legală. Domnul Diaconescu nu duce lipsă de soluții juridice. Ar putea avea nevoie de o soluție economică pentru a plăti acești bani".

Șeful OPSPI s-a arătat reținut în a spune care va fi cursul viitor al negocierilor de la Ministerul Economiei. "Vom evalua cu responsabilitate, fără emoție, ce e de făcut în continuare", s-a limitat să spună Remus Vulpescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.366 secunde