Reguli stricte. Porcii din gospodării, vânduţi doar cu aviz de la DSV

735
Reguli stricte. Porcii din gospodării, vânduţi doar cu aviz de la DSV - fondregulistricte2-1607104116.jpg

Articole de la același autor

Mai sunt două săptămâni până când va începe goana după carnea de porc. În acest sens Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa (DSVSA) înştiinţează populaţia asupra măsurilor care se impun pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare, precum şi pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane.

Sacrificarea tradiţională a porcului de Crăciun trebuie să respecte o serie de reguli sanitar-veterinare, pe lângă cele de prevenire a răspândirii coronavirusului. Vor fi sacrificaţi porcii care sunt identificaţi şi înregistraţi, adică cei care sunt crotaliaţi. DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze carnea de porc şi produsele tradiţionale numai din unităţi autorizate sau înregistrate veterinar. Lista operatorilor economici care cresc porci poate fi consultată pe site-ul DSVSA Constanţa. Pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei, proprietarul are obligaţia să solicite medicului veterinar examinarea clinică a porcului viu, iar după sacrificare examinarea cărnii, în special pentru trichineloză. Sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, precizează Direcţia de Sănătate Publică.



Înainte de consum carnea trebuie testată de Trichinella spp. Examenul trichineloscopic este metoda principală de depistare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, nutrie, parazit care poate provoca afecţiuni ce pot duce la decesul persoanelor care au consumat carne infestată. De aceea, DSP Constanţa atrage atenţia populaţiei că, sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor. Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Parazitul poate fi purtat de animalele de pe lângă casa omului, cum ar fi: şobolani, şoareci, câini, pisici, porci. În acest sens, este recomandată prevenţia care constă în controlul sanitar-veterinar al cărnii de porc prin examenul trichinescopic, achiziţionarea cărnii de porc numai din unităţi autorizate sanitar-veterinar şi prevenirea infestării porcilor prin deratizări pentru distrugerea rozătoarelor. O altă măsură de prevenţie este ca după sacrificarea porcului, carnea rezultată să fie păstrată la congelator sau în frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius, sau să fie preparată în mod tradiţional, sărată, afumată sau prăjită şi conservată în recipiente cu untură. Parazitul Trichinella Spiralis se distruge la procesare termică îndelungată, minimum 15 minute, la temperatura de peste 71 grade Celsius. În cazul îmbolnăvirii de trichineloză, simptomele digestive, febra ridicată şi durerile musculare care pot apărea într-o săptămână, se recomandă prezentarea de urgenţă la o unitate sanitară. DSVSA Constanţa anunţă că va fi asigurată examinarea trichineloscopică în punctele special amenajate din Piaţa Brick şi Piaţa Griviţei dar şi în cadrul Circumscripţiilor Sanitar Veterinare din oraşele Mangalia, Cernavodă, Medgidia, Năvodari şi Hârşova. De asemenea, examinarea trichineloscopică va fi asigurată şi în 31 de circumscripţii pe toată raza judeţului Constanţa. Programul de funcţionare este de luni până sâmbătă, de la ora 8,30 la ora 17,00, iar duminica de la ora 8,30 la ora 14,00. Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 24,99 lei, cu TVA inclus. În perioada 03.12.2020 – 07.01.2021 se asigură serviciul de permanenţă, iar pentru a sesiza nereguli privind siguranţa alimentelor puteţi suna la numerele de telefon: 0786.577.007, precum şi la Call Center ANSVSA 0800.826.787, număr gratuit apelabil din orice reţea de telefonie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3905 secunde