Reforma pensiilor va fi gata până la sfârșitul anului 2022

Miercuri, 02 Iunie 2021, 20:33
190
Reforma sistemului de pensii este cuprinsă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Sistemul de pensii va fi reformat, refăcut şi pus pe baze solide”, se arată în documentul făcut public miercuri, 2 iunie.

Principalele probleme ale sistemului de pensii românesc sunt îmbătrânirea şi durata scăzută a vieţii profesionale, precum şi digitalizarea sistemului de administrare a pensiilor şi managementul contribuţiilor populaţiei la pilonul I de pensii care este redusă. De asemenea, reforma pensiilor este una structurală, care va asigura un nivel adecvat pentru cei cu venituri mici şi sustenabilitate sistemului de pensii pe termen mediu şi lung. Se va avea în vedere ca pensiile speciale să fie limitate la nivelul permis de Constituţie, iar sistemul nou va fi bazat pe o formulă stabilă de beneficii şi o indexare automată a pensiilor. Totodată, reforma pensiilor trebuie să asigure echitate ori pentru asta se va asigura un cadru legislativ care să corecteze inechităţile din sistemul de pensii. Noua lege va respecta principiul contributivităţii în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie. Legea va conţine o nouă formulă de indexare care să asigure sustenabilitate fiscală, continuarea vieţii active, opţional, în acord cu evoluţia speranţei de viaţă. În acelaşi timp se va realiza o digitizare a dosarelor de pensie şi recalcularea pensiilor, proces care se va încheia până în trimestrul 4 din 2022. Pensionarea la vârste diferite pentru bărbaţi şi femei, cuplat cu o perioadă de contribuţie mai scurtă în cazul femeilor, duce la un decalaj al nivelului de pensie considerabil între bărbaţi şi femei, element semnalat şi în recomandările EC (RST) din 2019. „Se impune o regândire structurală, o normare şi uniformizare a sistemului de calcul al pensiilor, pe baza unor principii solide şi statornice”, se arată în document.



Pagina a fost generata in 0.1301 secunde