Mai multe ştiri online:

Refinanțarea creditelor la o altă bancă decât cea care a acordat creditul, susținută de Consiliul Concurenței

Ştire online publicată Vineri, 09 Noiembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Refinanțarea creditelor la o altă bancă decât cea care a acordat creditul aduce beneficii clienților și stimulează concurența între bănci, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței. Ancheta sectorială pe piața serviciilor bancare de retail, efectuată de instituția de concurență, arată că persoanele care vor să își refinanțeze creditele la alte bănci, pentru a avea costuri mai mici, întâmpină greutăți, mai ales în cazul creditelor ipotecare, în condițiile în care valoarea actuală a ipotecii a scăzut sub valoarea inițială. Astfel, autoritatea propune ca pentru partea de garanție rămasă neacoperită să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare.

Ca urmare, Consiliul Concurenței propune inițierea unor discuții între toți actorii implicați (bănci, asociații ale băncilor, Ministerul Finanțelor Publice, Fonduri de Garantare, Banca Națională a României), astfel încât persoanele fizice, care nu au restanțe la plată, să își poată refinanța creditul la o altă bancă.

Concurența pe piața serviciilor de plăți se va intensifica odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piața către noi actori (de ex: fintech-uri), dar aceasta nu a fost încă preluată în legislația națională, deși termenul de implementare era ianuarie 2018.

În urma transpunerii acestei directive, se va modifica fundamental modul de realizare a operațiunilor de plată și de accesare a informațiilor cu privire la conturi, iar clienții vor putea alege furnizori mai mici de servicii pentru toate nevoile lor financiare, ceea ce va genera o schimbare a preferințelor și a așteptărilor consumatorilor. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenței în sectorul financiar și scăderea comisioanelor.

Analiza Autorității de Concurență a mai evidențiat că mobilitatea scăzută a clienților afectează concurența în sectorul bancar.

Deși anul trecut a intrat în vigoare legea care transpune Directiva europeană ce permite mutarea conturilor de plăți de la o bancă la alta pentru persoane fizice, foarte puțini clienți au apelat la această facilitate, procedură, întrucât avantajele sale pentru consumator nu au fost

suficient promovate. În același timp, Consiliul Concurenței recomandă elaborarea și implementarea unei proceduri similare de mobilitate și pentru persoane fizice autorizate și IMM-uri.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7149 secunde