Rechinii din imobiliare, amenințați cu un cod de etică

3892
Rechinii din imobiliare, amenințați cu un cod de etică - 0c186ef3f13356a6e82e64675790baf4.jpg
"Te-ai săturat să cauți rechini și să găsești agenți imobiliari?" – este mesajul unei binecunoscute reclame, care reflectă însă cu acuratețe situația de pe piața de profil. Segmentul imobiliar a fost și este dominat de clasicii "țepari", al căror singur scop este să câștige niște bani, fraierind cumva oamenii.

Ce soluții ar fi? Agenții imobiliari cu renume cer introducerea unui standard de calitate, care să clarifice relația dintre clienți și agențiile de profil.
"Ceea ce se așteaptă de la agentul imobiliar român sunt lucruri firești, multe dintre ele reglementate prin lege în alte țări europene. Inițiativele despre care se vorbește în prezent legate de introducerea unui cod de etică sau a unui standard care să fie adoptat de agenții imobiliari profesioniști ar trebui să reprezinte o intrare în firesc a sectorului imobiliar", spune Adrian Erimescu, directorul general al portalului www.imobiliare.ro.
Potrivit unui amplu sondaj realizat în rândul clienților agențiilor imobiliare, în perioada martie – aprilie 2010, cea mai frecventă nemulțumire a cumpărătorilor este lipsa de disponibilitate a agenților.
"Potențialii clienți doresc ca agenția să răspundă prompt solicitărilor și să aibă date la zi cu privire la proprietățile din portofoliu", explică Erimescu.
Alte probleme majore sunt ofertele dublate, cele cu preț incorect sau cele care sunt promovate în continuare, deși nu mai sunt valabile.
Urmează lipsa de transparență a agențiilor imobiliare, care evită să afișeze comisionul aplicat cumpărătorilor și vânzătorilor, ascunderea viciilor imobilelor scoase la vânzare și prezentarea unor date fanteziste, cum ar fi introducerea suprafeței construite în locul celei utile.
"Din ce am observat, cumpărătorii își doresc ca agenții imobiliari să fie în permanență în contact cu proprietarii, astfel încât să poată oferi detalii concrete de la primul telefon, fără a mai solicita timp suplimentar de pregătire", mai spune directorul imobiliare.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.294 secunde