RCA cu decontare directă introduce preţuri de referinţă pentru reparaţiile auto

Miercuri, 31 Martie 2021, 21:46
868
Autorităţile vor să introducă odată cu intrarea în vigoare a poliţei RCA obligatorii cu decontare directă şi tarife de referinţă pentru ora de manoperă la reparaţiile auto. Astfel s-ar corecta unele hibe din Legea 132/2017 privind controlul asupra costurilor reparaţiilor.

La sfărşitul lui ianuarie Ministerul Finanţelor publica pe site-ul său, în dezbatere publică, Ordonanţa de Urgenţă care aduce unele corecţii Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii aduse terţilor. Modificările se referă la decontarea directă obligatorie şi la introducerea unor preţuri de referinţă pentru reparaţiile auto. „În momentul în care riscul s-a produs, mă prezint cu poliţa de asigurare la asiguratorul meu, acesta instrumentează dosarul de daună până în momentul lichidării. Mai departe el va transmite o cerere de despăgubire asiguratorului persoanei care a produs dauna, iar în zece zile de la primirea cererii, asiguratorul persoanei vinovate este obligat să plătească despăgubirea în cuantum egal cu suma plătită. Dacă în zece zile nu se întâmplă acest lucru, scrisoarea devine titlu executoriu”, a precizat Cristian Roşu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Totodată, Ordonanţa de Urgenţă care ar putea fi aprobată în câteva săptămâni vine şi stabileşte preţurile de referinţă medii pentru serviciile de reparaţii auto, în condiţiile în care decontarea directă ar putea creşte preţurile RCA. Dacă pănă acum, în urma unui eveniment rutier uşor, şoferul asigurat trebuia să-i dea părţii vătămate poliţa de asigurare să-şi rezolve daunele, deci practic poliţa o folosea altcineva, acum nu numai că o va folosi în scop personal dar va ştii şi ce preţuri sunt practicate de service-urile auto. „Ideea în sine este bună, dar să vedem cum se va aplica. Practic vor fi scoşi de pe piaţă cei care umflă preţurile nejustificat şi poate se face curăţenie în acest domeniu. Să fie pe piaţă doar service-uri autorizate care încasează în funcţie de calitatea manoperei şi a pieselor folosite. Să dispară samsarii de piese second hand”, a declarat Ciprian V., mecanic auto, administratorul unui service auto.

Tarifele de referinţă nu vor fi impuse

La ora actuală, nu există niciun control al costurilor şi timpilor reparaţiilor auto. Fiecare atelier auto îşi aplică propriile standarde de tarif şi timpi de aşteptare. Ba mai mult, majoritatea dintre ele lucrează la limita legii. „Nu va fi un preţ fix, obligatoriu, ci unul orientativ, care să dea totuşi companiilor de asigurare posibilitatea să limiteze costurile lor, ce au de plătit către service-uri. Deci nu va fi o plafonare a preţului, ci un indicator care să orienteze cumva piaţa şi să dea o orientare şi instanţelor în momentul în care apreciază litigiile dintre prestatorii de servicii şi cei care trebuie să plătească”, a precizat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Aşadar, tarifele de referinţă se vor publica şi vor fi calculate anual. Registrul Auto Român va face aceste calcule şi va întocmi liste cu service-urile autorizate. Şi foarte important, tarifele de referinţă nu vor fi impuse!

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.345 secunde