Rata unui credit în franci elvețieni, achitată cu șapte kilograme de monede

123
1
Rata unui credit în franci elvețieni, achitată cu șapte kilograme de monede - imageresize-1424285548.jpg

Articole recomandate

O farmacistă din orașul Simeria și-a achitat, azi, o parte din rata la un credit în franci elvețieni folosindu-se numai de monede, femeia prezentându-se la ghișeul unei bănci din Deva cu o cutie în care a strâns circa 7 kilograme de monede din metal cu valori de la un ban până la 50 de bani.



Georgiana Boița a explicat că a plătit doar 310 lei din rata de 1.600 de lei pe care trebuie să o achite lunar. Ea a precizat că rata la bancă s-a majorat de mai mult de două ori, ca valoare în lei, în ultimii șapte ani, de când a luat creditul în franci elvețieni.

'În anul 2007 am luat un credit în valoare de 55.000 de franci elvețieni, iar rata era de 317 franci elvețieni pe lună, echivalentul a 650 de lei. Acum rata s-a majorat la 1.600 de lei pe lună, echivalent a 375 franci elvețieni. Doresc să protestez cu aceste monede și doresc să trag un semnal de alarmă pentru toți cei care sunt implicați în această poveste, pentru că trebuie să plătească toți cei vinovați. Și băncile au o vină și trebuie să plătească', a declarat Georgiana Boița.

Ea a arătat că atunci când a luat creditul francul elvețian era singura valută la care se putea califica pentru un împrumut împreună cu soțul său, în funcție de veniturile pe care le realizau cei doi. Banii au fost folosiți pentru răscumpărarea unei case în care locuiește acum familia sa.


Comentează știrea

job online de acasa
19 februarie 2015
job

Locuri de munca urgente! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Februarie 2015
Stire din Economie : Francul elvețian a pierdut 2,72 bani
Miercuri, 04 Februarie 2015
Stire din Economie : Francul elvețian a pierdut trei bani
Pagina a fost generata in 0.4728 secunde