Rabla în leasing, idee bună cu susținere bugetară slabă

3764
Rabla în leasing, idee bună cu susținere bugetară slabă - 943344b5f592e157b66b4b2c6843b301.jpg

Articole de la același autor

În următoarea ședință de guvern, ministerul Mediului vrea să modifice și să finalizeze toate punctele programului "Rabla", pentru a-l putea pune în mișcare după data de 10 iunie.
Scopul Rablei, după cum a spus ministrul Nicolae Nemirschi, este să scoată din circulație 60.000 de mașini vechi, "indiferent ce proprietari le vor avea și le vor utiliza pe cele noi".
Despre posibilitatea ca persoanele juridice să acceseze programul, ministrul a comentat: "Lucrurile merg spre legislația europeană. Trebuie aplicată schema de minimis, de ajutor de stat, ceea ce este realizabil în mai multe etape".
Astfel, Rabla va fi implementată pentru firme abia din toamnă, atunci când începe a treia etapă.
Persoanele juridice își vor putea schimba rablele cu primă de la stat timp de trei ani, până în 2011, urmând să le fie alocate 60.000 de unități. În total, primele de casare vor totaliza peste 55 milioane euro.
Nemirschi vrea însă mai mult de la Rabla și urmărește să implementeze prima de casare și pentru achizițiile în leasing.
"Pentru achiziția în leasing trebuie să mai negociem cu Consiliul Concurenței. Practic, firma de leasing, care este persoană juridică, achiziționează o mașină prin programul Rabla și o vinde apoi mai ieftin, către persoane fizice sau alte firme", a mai spus ministrul.
Introducerea leasingului în programul Rabla ar deschide noi posibilități pentru mediul de afaceri. Astfel, pe lângă microîntreprinderi, și producătorii agricoli sau între-prinderile mari ar putea accesa, teoretic, acest program.
În cazul micilor afaceri, beneficiile sunt clare. Pentru o firmă care are un parc auto format din 4 – 5 mașini, ajutorul de stat ar fi de 15.200 – 19.000 lei.
Într-un sondaj realizat recent, în rândul managerilor constănțeni, Mihai Pândichi, patronul societății TAR 09 Agigea, spunea că "banii economisiți ar putea fi redirecționați spre alte investiții, cum ar fi plata liniilor curente de credit sau chiar acoperirea costurilor cu benzina și motorina".
Pentru producătorii agricoli, ideea este bună, însă valoarea primei de casare este prea mică. Deși s-a cerut dublarea ei, la 7.600 lei, prima rămâne deocamdată la nivelul de 3.800 lei.
"Un tractor de 160 cai putere, necesar pentru suprafețe mari de teren, costă între 80.000 și 90.000 euro, fără niciun alt utilaj suplimentar. De obicei, un discount de 1.000 – 2.000, maximum 5.000 euro, este negociat direct cu furnizorii. Deci prima de casare, la nivelul ei actual, nu este un ajutor chiar atât de mare. Nici nu mai vorbim de combinele agricole, al căror preț sare lejer de 100.000 euro. De asemenea, cei mai mulți agricultori accesează fondurile speciale din acest sector, pentru astfel de achiziții, cele mai multe tractoare din județ fiind relativ noi", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Dragomir, un fermier constănțean.
Prima de casare ar putea fi folosită totuși pentru achiziția de utilaje mici, cum ar fi tractoarele de 25.000 – 30.000 euro, sau pentru vehicule utilitare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.258 secunde