Pulsul economiei

124
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1601577473.jpg

Articole de la același autor

Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au scăzut cu 0,2%, în august 2020 față de luna precedentă.

Comparativ cu luna august 2019, prețurile producției industriale au scăzut cu 0,7%.

x x x

Prețul aurului este în creștere pe piața bancară românească. Pe data de 1 octombrie 2020, Banca Națională a afișat un preț de 253,1477 lei pentru un gram de aur, mai mare cu 0,41% față de ziua precedentă. Pe data de 5 ianuarie 2020, gramul de aur se vindea cu 213,7734 lei.

x x x

Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 1 octombrie 2020, la ora 13,40, pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 41,96 dolari pe baril, cu 6,85 dolari, respectiv 19,51% mai mare decât la începutul zilei de tranzacționare.

x x x

Rata șomajului a fost de 5,3%, în luna august 2020, cu 0,1 puncte procentuale mai mică față de cea înregistrată în luna precedentă (5,4%). Pe fondul reluării treptate a activităților, prin relaxarea eșalonată a restricțiilor impuse populației în scop preventiv, în contextul pandemiei COVID-19, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august s-a redus la 479 mii persoane, față de 484 mii persoane în luna precedentă, deși rămâne cu mult peste valoarea înregistrată în aceeași lună a anului precedent (347 mii persoane).

x x x

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna august 2020 (4,6% în cazul bărbaților și 3,6% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,6% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2020.

x x x

Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a fost mai mare cu 565 de autorizații, în luna august 2020 față de luna corespunzătoare a anului precedent.

În primele opt luni ale anului 2020 s-au eliberat 26.323 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 7,1% față de perioada similară din.2019.

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud - Est (-528 autorizații), București - Ilfov (-474), Centru (-322), Nord - Est (-232), Sud - Vest Oltenia (-195), Sud - Muntenia (-176) și Vest (-168). Creștere a fost în regiunea de dezvoltare Nord - Vest (+82 autorizații).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 30 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Vineri, 25 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 24 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 22 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 17 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 21 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.562 secunde