Pulsul economiei

Luni, 13 Ianuarie 2020
156
În intervalul ianuarie - noiembrie 2019, contul curent al balanței de plăți a României a înregistrat un deficit de 9.924 milioane euro, comparativ cu 8.205 milioane euro în aceeași perioadă din 2018. În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2.473 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 135 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 485 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 134 milioane euro.
x x x
În intervalul ianuarie - noiembrie 2019, investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 5.145 milioane euro (comparativ cu 5.017 milioane euro în perioada similară din 2018). Participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 4.496 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 649 milioane euro.
x x x
În perioada ianuarie - noiembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 7.262 milioane euro. În structură: 
- datoria externă pe termen lung a însumat 72.971 milioane euro la 30 noiembrie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 6,9 la sută față de 31 decembrie 2018;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2019 nivelul de 34.132 milioane euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,2 la sută față de 31 decembrie 2018.
x x x
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2019 a fost de 74 la sută, comparativ cu 74,1 la sută la 31 decembrie 2018.
x x x
Cotațiile barilului de petrol sunt în scădere. Pe data de 13 ianuarie 2020, la ora 14,50 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 64,93 dolari pe baril, cu 0,05 dolari, respectiv 0,08% mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare.
x x x
În data de 13 ianuarie 2020, la ora 14,50 în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Fondul Proprietatea. Se înregistraseră până în acel moment 138 tranzacții, în volum de 3.618.434 acțiuni, în valoare de 4.413.175,10 lei. Prețul pe acțiune era de 1,2250 lei, mai mare cu 1,66% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Banca Transilvania, SNTGN Transgaz, SIF Oltenia, SIF Moldova, OMV Petrom, Digi Communications, SIF Transilvania, SNGN Romgaz și BRD – Groupe Societe Generale. 



Articole pe aceeasi tema

Luni, 13 Ianuarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Vineri, 10 Ianuarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 12 Decembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 10 Decembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 05 Decembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 04 Decembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 18 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 12 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 09 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 07 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 05 Noiembrie 2019
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.2634 secunde