Stirile zilei de Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Pulsul economiei

Ştire online publicată Miercuri, 12 Septembrie 2018. Autor: Ion TIȚA-CĂLIN
Prețurile de consum în luna august 2018, comparativ cu luna august 2017, au crescut cu 5,1%. Rata medie a inflației în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) față de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017) este 4,2%.

v v v

În data de 7 septembrie 2018, inspectorii din cadrul Biroului Vamal Porțile de Fier I, însoțiți de câinele Thor, au confiscat 25.280 de țigarete ascunse sub autoturismul marca „Mercedes A170”, înmatriculat în Serbia, între podeaua acestuia și scuturile din plastic. Valoare totală a acestora este de 15.168 lei. S-a aplicat o amendă în valoare de 10.000 lei, iar autoturismul a fost reținut până la plata amenzii.

v v v

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Hidroelectrica SA pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România.

Consiliul Concurenței are suspiciunea că Hidroelectrica SA, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piață (în principal pe Piața pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu prețuri mai ridicate pe Piața de Echilibrare (PE).

v v v

Compania Hidroelectrica SA a reacționat printr-un comunicat de presă la afirmațiile făcute de Consiliul Concurenței. În mesaj se spune: „Hidroelectrica ia act cu surprindere de suspiciunile exprimate în spațiul public de Consiliul Concurenței în legătură cu modul de acțiune al societății pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România. De asemenea, privim cu îngrijorare faptul că, la nivel declarativ, concluziile unei investigații în derulare, aflată în stadiu incipient, au fost ante-pronunțate.”

v v v

Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 11 septembrie 2018, la ora 14,55 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 77,86 dolari pe baril, cu 0,49 dolari, respectiv 0,63% mai mare decât la începutul zilei de tranzacționare.

v v v

În data de 11 septembrie 2018, la ora 15,00, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de OMV Petrom. Se înregistraseră până în acel moment 39 tranzacții, în volum de 18.552.095 acțiuni, în valoare de 6.209.243,91 lei. Prețul pe acțiune era de 0,3550 lei, mai mic cu 0,89% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Fondul Proprietatea, Transelectrica, Societeatea Energetică Electrica, Banca Transilvania, SNTGN Transgaz, SNGN Romgaz, SIF Oltenia, SIF. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7398 secunde